Cuvintele cheie pentru viaţa Chiarei Lubich
13.03.2010, Roma (Catholica) - „Înţelepciune şi unitate” sunt cele două cuvinte cheie pentru viaţa Chiarei Lubich, dar şi pentru Mişcarea Focolarelor, care la doi ani de la moartea fondatoarei continuă să răspândească în lume carisma ei spirituală. Aceleaşi cuvinte au fost amintite sâmbătă, 13 martie 2010, dimineaţă, de Arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, celebrând Sfânta Liturghie în Bazilica San Giovanni in Laterano pentru odihna veşnică a Chiarei Lubich. În primele bănci s-au aflat însoţitoarele ei încă de la începuturi, câteva rude, actuala preşedintă a Mişcării, Maria Voce, şi reprezentanţi ai altor mişcări bisericeşti. Mulţi credincioşi din toată Italia au luat parte la Sfânta Liturghie pentru Chiara Lubich, informează Radio Vatican.
Două cuvinte cheie, aşadar, pentru a vorbi despre fondatoarea Mişcării Focolarelor şi mărturia ei care are nevoie urgentă să fie împărtăşită lumii de astăzi, a observat la predică Mons. Ravasi. Primul cuvânt este „înţelepciunea” care cuprinde toate dimensiunile fiinţei umane a Chiarei Lubich. Înţelepciunea nu se confundă cu inteligenţa, este ceva mai mult: înseamnă să lase în urmă un gust, o savoare – după cum sugerează termenul latin – dar şi o mare pasiune pentru binele umanităţii. Inteligenţa fără înţelepciune, a observat Mons. Ravasi, este ca o barcă fără busolă, care desigur poate naviga, dar nu are direcţie: „Acesta este, într-un anumit sens, şi strigătul societăţii contemporane, care nu mai găseşte oameni înţelepţi, persoane care să cunoască şi să arate drumul. Din acest motiv se întinde asupra noastră, asupra societăţii noastre, vălul unui nimic, al inconsistenţei, banalităţii, al stupidităţii”.
Al doilea cuvânt, „unitate”, a inspirat întreaga viaţă a Chiarei Lubich. Unitate care, a evidenţiat Arhiepiscopul Ravasi, nu înseamnă asociaţie, convieţuire sau simplă apropiere, ci comuniune bazată pe împărtăşirea tăcerii şi a contemplaţiei. De această unitate are nevoie şi omenirea de astăzi, supusă unui proces continuu de eroziune şi fărâmiţare: „Formăm toţi acelaşi trup, toţi aceeaşi realitate umană. Iată, prin urmare, importanţa de a continua mărturia unităţii în această lume, care cunoaşte îndelung fragmentarea, dar care este asemenea unui mozaic construit de Dumnezeu. Este mozaicul format din mulţimea de popoare, culturi şi etnii, dar din care bucăţile mici au început să se desprindă astfel încât am rămas cu grămezi de aceeaşi culoare, dar nu mai vedem un proiect de armonie şi unitate”.
