Din toamnă, Şcoala Varlaam Mitropolitul
14.04.2010, Iaşi (Catholica) - Şcoala „Varlaam Mitropolitul” este cea mai recentă iniţiativă a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, înfiinţată cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan. Această şcoală îşi propune să aducă fiecărui copil bucuria învăţării prin metode interactive, modalitate ce îl ajută să ancoreze şi să aplice cunoştinţele dobândite la şcoală în viaţa de zi cu zi, citim într-un articol de astăzi din Cotidianul Lumina. Şcoala „Varlaam Mitropolitul” completează proiectele educaţionale ale Mitropoliei printr-o continuare firească de la cele două grădiniţe către şcoală. Într-o primă etapă, şcoala va acoperi ciclul primar I-IV, urmând ca, într-o etapă ulterioară, să cuprindă şi ciclurile gimnazial şi liceal.
Ieşenii care vor să-şi înscrie copiii în clasa I la Şcoala „Varlaam Mitropolitul” sunt aşteptaţi să participe la evenimentele de prezentare a şcolii, „Zilele Deschise”, care se vor desfăşura în perioada 19-21 aprilie 2010, chiar în sediul şcolii aflate pe strada Lascăr Catargi nr. 33 din Iaşi. Conform aceluiaşi articol, valorile şcolii sunt: credinţa (în Dumnezeu, în demnitatea şi sensul vieţii omului), iubirea (dragostea de frumos, respect pentru om/diversitate, familie, adevăr), discernământul (gândire critică şi creativă, deschidere către cunoaştere), excelenţă şi responsabilitate. Curricula orientează dimensiunile axiologică şi afectiv-atitudinală aferente formării personalităţii din perspectiva valorilor creştine, într-o atmosferă de cooperare şi nu de concurenţă sau de presiune exterioară. Se va respecta curriculumul pentru clasele I-IV avizat de MECTS dar se vor face acele adaptări necesare astfel încât să le fie oferită elevilor o perspectivă unitară şi coerentă asupra obiectelor de studiu, arătându-li-se constant că ştiinţa, arta şi credinţa nu se contrazic între ele, ci se completează pentru a-L sluji pe Dumnezeu.
Varlaam a fost un mare cărturar, Mitropolit al Moldovei în secolul al XVII-lea. A înfiinţat prima tipografie din Moldova, la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi” din Iaşi. În 1643 a scris una dintre cele mai importante lucrări de carte veche românească – Cazania, care conţine cuvinte de învăţătură şi predici pentru sărbătorile religioase. Lucrarea a adus un aport preţios la formarea limbii literare, fiind scrisă într-un stil viu şi plin de culoare, cu fraze bogate în comparaţii pitoreşti şi expresii plastice. Mitropolitul Varlaam a înfiinţat la Iaşi acel colegiu unde mari învăţaţi ai timpului au predat în limbile greacă, slavonă şi latină teologia, astronomia, gramatica, filosofia, retorica, dialectica, aritmetica, geometria. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2005, cu data de prăznuire la 30 august.

