Întâlnire de rugăciune organizată de Acţiunea Catolică la Iaşi
16.04.2010, Iaşi (Catholica) - Tinerii ieşeni s-au întâlnit marţi, 13 aprilie 2010, la un moment comun de rugăciune organizat de Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif”, zona Iaşi. Catedrala romano-catolică Adormirea Maicii Domnului a fost gazda celor aproximativ 60 de tineri din Acţiunea Catolică, din cele trei parohii romano-catolice din Iaşi: Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Sfântul Anton şi Adormirea Maicii Domnului. Întrunirea a avut loc în cadrul „Săptămânii spiritualităţii”, aflată în acest an la prima ediţie. Consiliul Diecezan al Acţiunii Catolice a propus pentru acest an asociativ o perioadă, a doua săptămână de după Paşti, pentru a medita mai mult la cuvântul lui Dumnezeu, aflăm de pe Ercis.ro.
Pr. Cristian Diac, vicar la catedrală, şi pr. Felix Roca, spiritual al Acţiunii Catolice, au deschis întâlnirea tinerilor cu Sfânta Liturghie. Pr. Roca a predicat despre importanţa unităţii tinerilor creştini la nivelul societăţii noastre. „Trebuie să ne trăim viaţa proclamându-l pe Cristos oriunde ne-am afla, să-l lăudăm pe Domnul prin exemplul vieţii noastre”, a spus el. După Sfânta Liturghie au rămas atât membri ai Acţiunii Catolice, cât şi alte persoane dornice să participe la momentul de rugăciune comun. Muzica meditativă împreună cu câteva reflecţii privind aspecte din viaţa spirituală a tânărului de astăzi, momente de tăcere precum şi cântecele vesele au urmat aşadar Sfintei Liturghii.
Pr. Cristian Diac şi pr. Felix Roca au fost alături de tineri până la sfârşitul întâlnirii. „Ne-am gândit la noi în prezenţa lui Isus, sub inspiraţia cuvântului Său, reflectând la întrebări esenţiale pentru viaţa noastră. Cred că fiecare a ieşit din biserică cu o altă stare de spirit. Şi mai cred că aceste momente sunt binevenite pentru fiecare tânăr, pentru întărirea convingerii că în această etapă a vieţii trebuie să trăiască cu ceilalţi, să-şi împărtăşească sentimentele şi gândurile, să creeze comuniune şi să alunge sentimentul singurătăţii şi al inutilităţii, contând pe deschiderea şi atenţia lui Isus şi a celorlalţi”, a spus pr. Cristian Diac. La finalul întâlnirii, tinerii prezenţi şi-au promis să repete această experienţă.



