Cipru îl aşteaptă cu nerăbdare pe Papa
23.04.2010, Roma (Catholica) - Oficiali ai ambasadei Ciprului pe lângă Sfântul Scaun au vorbit despre „importanţa istorică” a vizitei pe care Papa Benedict al XVI-lea ar urma să o facă pe această insulă între 4 şi 6 iunie. Preşedintele Demetris Christofias, precum şi Biserica locală, l-au invitat pe Sfântul Părinte să facă această vizită, a 16-a din acest pontificat. De-a lungul celor trei zile programul va include atât întâlniri cu lideri guvernamentali şi ecleziali, cât şi un pelerinaj la stâlpul Sf. Paul din Paphos (de care Apostolul Neamurilor ar fi fost legat şi biciuit), informează un comunicat al ambasadei.
Vizita apostolică vine în contextul în care Cipru îşi continuă lupta cu Turcia asupra sectorului nordic al insulei. Există o istorie lungă a tensiunilor dintre majoritatea cipriotă greacă şi minoritatea cipriotă turcă; încă din 1974 cea din urmă a controlat o treime din insulă. În 1983, zona controlată de ciprioţii turci s-a declarat ca „Republica Turcă a Ciprului de Nord”, dar doar Turcia o recunoaşte ca atare. În ultimii ani, Naţiunile Unite au încurajat insula să îşi înnoiască eforturile de unificare. Prea puţine progrese s-au înregistrat însă, iar conflictul este un motiv în plus pentru a ţine Turcia în afara Uniunii Europene. Mai mult, acum câteva zile, la 18 aprilie, ciprioţii turci au ales un preşedinte susţinător al unei politici intransigente: pe Dervish Eroglu.
În 2009, adresându-se membrilor corpurilor diplomatice, Papa Benedict a încercat să încurajeze spunând că vede că „speranţa de pace este vie în Cipru”. Vizita sa va milita pentru pace, dar în acelaşi timp mai are un scop: la 6 iunie Pontiful va prezenta „instrumentum laboris”, adică instrumentul de lucru pentru Sinodul special al Episcopilor, dedicat Orientului Mijlociu. Acesta urmează să se desfăşoare în Vatican în luna octombrie a acestui an.
