LC: Provocarea apărării vieţii şi familiei
07.05.2010, Roma (Catholica) - Biserica a promovat mereu cauza vieţii şi familiei, iar unii catolici şi-au petrecut întreaga viaţă luptând pentru aceste valori fundamentale. Cardinalul Alfonso Lopez Trujillo a fost unul dintre campionii acestei bătălii, ca preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Familie, funcţie deţinută din 1990 până la moartea sa, în 19 aprilie 2008. Înainte să moară, Cardinalul a acordat un interviu lui Juan Manuel Estrella, iar acum, la doi ani de când prelatul a adormit în Domnul, acest interviu a ajuns la public prin intermediul agenţiei Zenit. Revista Lumea Catolica ni-l oferă în traducere în numărul ei din aprilie 2010, şi redăm în continuare din el câteva fragmente.
– Cum şi de ce servul lui Dumnezeu Papa Ioan Paul al II-lea a instituit Consiliul Pontifical pentru Familie, la câţiva ani de la alegerea ca Succesor al lui Petru?
– În dimineaţa zilei tentativei de asasinat asupra sa, din Piaţa San Pietro, Papa Ioan Paul al II-lea înfiinţase Consiliul Pontifical pentru Familie. De aceea am spus în repetate rânduri că dicasterul nostru a avut un botez al sângelui. Crearea sa a fost, fără îndoială, un rod clar al Sinodului dedicat Familiei şi, în mod special, al Exortaţiei apostolice „Familiaris Consortio”, care a fost prima exortaţie scrisă în baza propunerilor sinodalilor. Acea exortaţie reprezintă încă un fel de Magna Carta nu doar pentru familie, ci şi pentru Consiliul nostru. Să nu uităm că la acel Sinod, Cardinalul Joseph Ratzinger a fost relator general. Am putea spune deci că a fost prima „lucrare în echipă” între Papa Ioan Paul al II-lea şi actualul Papă Benedict al XVI-lea.
Am avut onoarea să fiu ales ca relator la unul dintre grupurile de lucru, mai exact la grupul hispanico-portughez, având ocazia să lucrez îndeaproape cu el. Dicasterul pentru familie s-a născut din Consiliul Pontifical pentru Laici, în care exista o comisie care îl avea ca membru, printre alţii, pe Cardinalul Karol Wojtyla; avea o mare experienţă în acest sens ca Arhiepiscop de Cracovia, atât din punct de vedere teologic cât şi pastoral. Exista un institut pentru familie ce funcţiona chiar în palatul său arhiepiscopal, ce oferea cursuri de la începutul lunii aprilie, pentru că începea primăvara, şi până vara. Consiliul nostru era deci de pe atunci într-un fel de stadiu de „gestaţie”.
Ariile lui de interes, ca să ne întoarcem la „Familiaris Consortio”, sunt familia şi viaţa. Consiliul nostru a apărut dintr-o intuiţie a Papei, după cum a fost şi institutul ce îi poartă numele, dar şi, mult mai apoi, Academia Pontificală pentru Viaţă, care nu este un dicaster al Curiei Romane, fiind în slujba Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Serviciilor de Sănătate şi respectiv a Consiliului Pontifical pentru Familie. Experienţa anilor ce au urmat arată că intuiţia Pontifului de origine poloneză a marcat un extraordinar progres.
– Ca preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Familie, ce mesaj pentru familii consideraţi că oferă bogata moştenire a servului lui Dumnezeu Papa Ioan Paul al II-lea? Poate fi numit el un „Papă al vieţii?”
– Învăţătura şi viaţa sa, între care există o admirabilă consecvenţă, sunt un dar pentru Biserică şi pentru omenire. Fidelitatea faţă de misiunea sa a fost un mesaj pentru întreaga lume. Anumiţi „experţi”, nu mereu lucizi şi obiectivi, au încercat să introducă o opoziţie între deschiderea Papei Ioan Paul al II-lea faţă de drepturile omului, faţă de cauza libertăţii popoarelor, faţă de spaţiul social, şi „obtuzitatea” şi „intoleranţa” manifestată după el în probleme legate de familie, viaţă, sexualitate, refuzând total avortul şi contracepţia, precum şi divorţul, respectiv recăsătorirea persoanelor divorţate, ş.a. Dovedind o superficială înţelegere a exigenţelor credinţei şi ascultării de Biserică, aceşti „experţi” au creat impresia că în problemele tocmai amintite ar exista spaţiu de opţiune. Dar nu este nimic de ales, totul e obligatoriu. Papa nu s-a temut de a fi greşit înţeles, ori chiar acuzat, de unele grupuri sau de teologi exaltaţi prea puţin conectaţi la Biserică.
Mulţimile au văzut în el un om îndrăgostit de adevărul integral şi un slujitor al lui Cristos. Viaţa, precum şi moartea sa, au fost şi sunt o evanghelizare vie. La Întâlnirea Mondială a Familiilor din Anul Familiilor, l-am salutat ca „Papă al familiei şi al vieţii”. Cred că această expresie a rămas adânc întipărită în mulţi. Este adevărat că acest Pontif, venit din Polonia, a strălucit în atâtea domenii, dar contribuţia sa la Evanghelia familiei şi vieţii a fost emblematică. Niciodată până la el un Pontif nu a mai proclamat cu atâta vigoare şi consecvenţă această Evanghelie, ce a rezonat în lumea întreagă.
Trebuie să primim cu recunoştinţă învăţătura pentru care Papa s-a consumat pe sine, fără să precupeţească vreun efort sau să îşi permită limitări confortabile. Consiliul Pontifical pentru Familie a dorit să fie fidel acestei învăţături, cu orice preţ. Mi-a spus de mai multe ori că trebuie să mergem împotriva curentului. În acest sens, dicasterul pe care mi l-a încredinţat este unul dificil, mereu în prima linie, aproape pe orice temă, dat fiind că mulţi nu înţeleg că în spatele aparentei rigori se află respectul pentru demnitatea omului, iubirea adevărată, care izvorăsc ca dar din inima lui Dumnezeu care ne iubeşte şi ne mântuieşte în adevăr.
Şi adevărul prinde viaţă în Cuvântul Întrupat. Credem că acest mesaj este chemat să îi schimbe pe aceia care fac loc pentru Evanghelie în viaţa lor. Şi acest lucru este posibil în ciuda confuziei atât de multor guverne şi parlamente, care vor fi atrase de splendoarea adevărului.
