Unde este Biserica? În unitate!
24.05.2010, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că Bisericile locale trebuie să nu uite niciodată că Biserica Universală le precede şi să se conformeze ei în unitate şi universalitate. Afirmaţia a fost făcută ieri, la Liturghia celebrată în Bazilica San Pietro în sărbătoarea Rusaliilor. Subliniind că Duhul Sfânt este „noua şi puternica auto-comunicare a lui Dumnezeu”, Pontiful a spus că a treia Persoană „activează un proces de reunificare între părţile familiei umane, divizate şi dispersate; persoanele, deseori reduse la indivizi în competiţie sau în conflict între ei, odată atinse de Spiritul lui Hristos se deschid spre experienţa comuniunii, care poate să le implice până într-acolo încât să facă din ele un nou organism, un nou subiect: Biserica”.
Efectul lucrării lui Dumnezeu este unitatea, a spus Sfântul Părinte, până acolo încât „unitatea devine semnul recunoaşterii, ‘cartea de vizită’ a Bisericii de-a lungul istoriei sale universale”. „Încă de la început, din ziua Rusaliilor, ea vorbeşte toate limbile. Biserica universală precedă Bisericile particulare, şi acestea trebuie întotdeauna să se conformeze acesteia, după un criteriu de unitate şi universalitate. Biserica nu rămâne niciodată prizonieră în graniţele politice, rasiale şi culturale; nu se poate confunda cu statele şi nici cu federaţiile de state, pentru că unitatea sa este de un gen diferit şi aspiră să depăşească toate frontierele omeneşti.”
Pontiful a sugerat că de aici se desprinde un criteriu de discernământ: „când o persoană, o comunitate, se închide în propriul fel de gândire şi de acţiune, este un semn că s-a îndepărtat de Duhul Sfânt. Calea creştinilor şi a Bisericilor particulare trebuie întotdeauna să se confrunte cu aceea a Bisericii Una şi Catolice, şi să se armonizeze cu ea.” Nu este vorba de o omogenizare, după cum se vede din multitudinea de limbi de la Rusalii. În schimb „unitatea Duhului se manifestă în pluralitatea înţelegerii. Biserica este prin natura sa una şi multiplă, destinată să trăiască în toate naţiunile, toate popoarele, şi în cele mai diferite contexte sociale”.
Papa Benedict a mai reflectat şi asupra modului în care Duhul Sfânt a apărut ca foc. „Cât este de diferit acest foc faţă de cel al războiului şi al bombelor! Cât este de diferit focul lui Hristos, propagat de Biserică, faţă de cel aprins de dictatorii din orice epocă, chiar şi în secolul trecut, care lasă în urma lor pământul ars. Focul lui Dumnezeu, focul Spiritului Sfânt, este acela din rugul care arde dar nu mistuieşte. Este o flacără care arde, dar nu distruge; care, dimpotrivă, arzând face să iasă la suprafaţă partea cea mai bună şi mai adevărată a omului, cum într-o fuziune face să iasă forma sa interioară, vocaţia sa către adevăr şi iubire.” Sfântul Părinte a observat că „ne este frică să fim ‘arşi’, am prefera să rămânem aşa cum suntem. E aşa pentru că de multe ori viaţa noastră este configurată după logica lui a avea, a poseda şi nu a te dărui. Multe persoane cred în Dumnezeu şi admiră figura lui Isus Hristos, dar când le este cerut să piardă ceva din sine, atunci fac pasul înapoi, le este frică de exigenţele credinţei.”
„Este frica de a trebui să renunţe la ceva frumos, faţă de care suntem ataşaţi; teama că a-l urma pe Hristos ne privează de libertate, de anumite experienţe, de o parte din noi înşine. Pe de o parte vrem să stăm cu Isus, să îl urmăm îndeaproape, şi pe de altă parte ne este frică de consecinţele pe care acest lucru le comportă.” A îndemnat apoi: „Dragi fraţi şi surori, avem întotdeauna nevoie ca Domnul Isus să ne spună ceea ce deseori repeta prietenilor săi: Nu vă fie frică. Precum Simon Petru şi ceilalţi, trebuie să lăsăm ca prezenţa Sa şi harul Său să transforme inima noastră, întotdeauna subiect al slăbiciunilor omeneşti. Trebuie doar să ştim să recunoaştem că a pierde ceva, mai mult, sinele pentru adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul iubirii şi al vieţii, este în realitate a câştiga, a te regăsi pe deplin. Cine se încredinţează lui Isus experimentează deja în această viaţă pacea şi bucuria inimii, pe care lumea nu le poate da, şi nu poate nici să le ia odată ce Dumnezeu ni le-a dăruit.”
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
