PF Daniel la sărbătoarea Sfintei Treimi
25.05.2010, Bucureşti (Catholica) - Patriarhul României a oficiat ieri, 24 mai, de ziua sărbătorii Sfintei Treimi, Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, împreună cu Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, aflăm de pe Basilica.ro. În cuvântul său de învăţătură PF Daniel a evidenţiat faptul că Biserica s-a constituit prin lucrarea Sfântului Duh: „Evanghelia pe care am ascultat-o acum se referă la Taina Bisericii Mântuitorului Isus Hristos. Ştim că Biserica s-a constituit prin lucrarea Duhului Sfânt care adună persoane diferite şi popoare diferite în iubirea Preasfintei Treimi, pe baza credinţei în Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu. Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe însuşi Duhul Sfânt, aşa cum ne spune cartea Penticostarului, iar calendarul ne arată că prăznuim astăzi şi Preasfânta Treime. Această Sărbătoare din a doua zi a Pogorârii Duhului Sfânt sau a Rusaliilor are multe semnificaţii sau înţelesuri duhovniceşti.”
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul că în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali: „Evanghelia ne arată mai întâi că în faţa lui Dumnezeu nu contează atât de mult rangul din societate şi că în Biserică indiferent că unii sunt mai simpli, alţii mai învăţaţi, unii mai în vârstă, alţii mai tineri, în faţa lui Dumnezeu, în iubirea Preasfintei Treimi toate persoanele sunt egale. De aceea Mântuitorul ne atrage atenţia ca să nu dispreţuim pe cei mai mici, nu numai ca vârstă, ci şi ca importanţă în societate, pentru că îngerii din ceruri stau în faţa Tatălui Ceresc şi mijlocesc pentru fiecare din aceşti mai neînsemnaţi. Cu alte cuvinte Mântuitorul Isus Hristos vrea să ne arate că în Biserică mai întâi contează frăţietatea, smerenia, iubirea frăţească, ajutorarea semenilor indiferent de rang, de vârstă, de învăţătură sau de prestigiu. Taina Bisericii este taina înfrăţirii oamenilor în iubirea lui Hristos şi este taina simţirii iubirii părinteşti a Tatălui Ceresc şi a bucuriei comuniunii în Duhul Sfânt.”
Preafericirea Sa a explicat legătura dintre sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh şi sărbătoarea Sfintei Treimi: „De ce această Sărbătoare a Preasfintei Treimi este fixată în Calendarul Ortodox Român după Pogorârea Duhului Sfânt? În Biserica Rusă, Sărbătoarea Sfintei Treimi este însăşi Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, Ziua de Rusalii este numită Sărbătoarea Sfintei Treimi, iar Sâmbăta Rusaliilor este numită Sâmbăta Treimii. În Biserica Greacă nu există sărbătoarea aceasta, ci luni după Rusalii se serbează însuşi Duhul Sfânt. Prin aceasta se doreşte să se arate legătura între lucrarea Duhului Sfânt şi Preasfânta Treime. Românii au aşezat Sărbătoarea Sfintei Treimi nu în ziua pogorârii Duhului Sfânt, ci luni după Rusalii fără să excludă Sărbătoarea Duhului Sfânt. Ei au arătat că, de fapt, aici este locul cel mai potrivit, după Sărbătoarea Sfântului Duh inspirându-se probabil de la faptul că în rugăciunile începătoare ale Bisericii îndată după rugăciunea ‘Împărate Ceresc Mângâietorule’ zicem ‘Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte miluieşte-ne pe noi’, rugăciune care se referă la Sfânta Treime şi apoi rugăciunea închinată Sfintei Treimi ‘Preasfântă Treime miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău’. Pentru că în rugăciunile începătoare care se rostesc la începutul tuturor Slujbelor importante din Ortodoxie, Preasfânta Treime vine imediat după rugăciunea ‘Împărate Ceresc Mângâietorule’, s-a considerat firesc ca după Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh sau deodată cu Sărbătoarea însuşi Duhului Sfânt, Lunea Rusaliilor, să avem şi o Sărbătoare a Sfintei Treimi.”