Anunţuri din Dieceza de Timişoara
22.06.2010, Timişoara (Catholica) - 1. Duminică, 27 iunie 2010 se va administra Sfântul Sacrament al Mirului în comunitatea Orşova. În biserica locală, în cadrul liturghiei care va începe la orele 10.00, Msgr. Johann Dirschl vicarul general al Episcopiei de Timişoara va mirui 37 tineri. Comunitatea este administrată de către Pr. Sima Mihai, paroh de Orşova.
2. Marţi, 29 iunie 2010, cu ocazia Solemnităţii „Sfinţii Petru şi Paul, Apostoli”, în Catedrala episcopală precum şi în bisericile Diecezei de Timişoara sfintele litrughii se celebrează după programul duminical. În această zi de sărbătoare la birourile Ordinariatului Episcopal nu este program cu publicul.
3. La poalele munţilor Aninei se înalţă Biserica din Ciclova-Montană, Sanctuar Marian vizitat mai ales de comunităţile croate, germane şi cehe din zona Banatului-Montan a Diecezei de Timişoara. În ziua de 2 iulie 2010, cu ocazia Sărbătorii „Vizita Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta”, va avea loc pelerinajul comunităţilor catolice croate din Dieceza de Timişoara. Programul celebrărilor începe deja joi, 1 iulie 2010, la orele 20.00 având loc o sfântă liturghie cu participarea pelerinilor deja sosiţi la Maria Ciclova. Vineri, 2 iulie 2010 pelerinii care sosesc la această sărbătoare vor participa la celebrările liturgice programate la orele 6, 7 şi 8. Liturghia solemnă cu ocazia Sărbătorii „Vizita Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta” va fi celebrată începând cu orele 9.00 în prezenţa preoţilor Arhidiaconatului Montan.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timişoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
tel. 0256/221115, e-mail: presa@episcopiarctm.ro
