Rugăciunea adevărată nu ne rupe de realitate
05.07.2010, Sulmona (Catholica) - În ziua de duminică, 4 iulie 2010, la ora 4.30 p.m., înainte de a pleca de la Casa pentru Cler din Sulmona, Sfântul Părinte i-a salutat pe membrii comitetului care a organizat vizita sa în acest oraş italian. În continuare el a primit o delegaţie de la închisoarea de maximă securitate din apropiere, delegaţie compusă din director, capelani, paznici şi mai mulţi prizonieri. Papa Benedict al XVI-lea a mers apoi la catedrală pentru o întâlnire cu tinerii din localitate. La sosire s-a oprit pentru câteva momente de adoraţie înaintea Preasfântului Sacrament şi apoi, după câteva cuvinte de salut din partea Episcopului Angelo Spina de Sulmona-Valva, s-a adresat tinerilor adunaţi acolo.
Papa a început lăudând „memoria lor istorică”, evidentă în convingerea lor că Papa Celestin al V-lea este o figură care îşi păstrează şi astăzi întreaga ei relevanţă. „Fără memorie”, a spus Sfântul Părinte, „nu există nici un viitor. Se spune că istoria este un maestru al vieţii, dar cultura de consum tinde să limiteze omul la prezent, să îl facă să piardă sentimentul trecutului, al istoriei. Dar făcând acest lucru, îl şi lipseşte de capacitatea de a se înţelege pe sine, de a percepe problemele şi a construi viitorul. Aşadar, iubiţi tineri, doresc să vă spun că un creştin este cineva care are o bună memorie, care iubeşte istoria şi caută să o înţeleagă”. Reflectând la cum poate fi evaluată viaţa lui Pietro da Morrone în ziua de astăzi, Papa a evidenţiat că anumite lucruri sunt perene, „de exemplu capacitatea de a-l asculta pe Dumnezeu în tăcere exterioară, şi mai presus de toate în tăcere interioară”.
„Este important să învăţăm cum să trăim momentele de tăcere interioară în vieţile noastre de zi cu zi pentru a fi capabili să auzim glasul Domnului”, a spus el. „Fiţi siguri că dacă cineva învaţă să asculte acest glas şi să îl urmeze cu generozitate, nu se teme de nimic, ştie şi simte că Dumnezeu este cu el… Secretul vocaţiei stă în relaţia cu Dumnezeu, în rugăciune… Şi acest lucru rămâne adevărat atât înainte de a face alegerea, cât şi după, dacă dorim să fim fideli şi perseverenţi. Sf. Celestin al V-lea a fost mai întâi şi mai presus de toate… un om al rugăciunii, un om al lui Dumnezeu”. Dar „rugăciunea autentică nu este detaşată de realitate. Dacă rugăciunea vă îndepărtează de viaţa reală, să ştiţi că nu este rugăciune autentică”. „A fi în prezenţa lui Dumnezeu, făcând expresiile din ‘Tatăl nostru’ prezente în minţile şi în inimile noastre, a adora Euharistia… a medita Evanghelia… a participa la Liturghie… toate acestea nu ne îndepărtează de viaţă; mai degrabă ne ajută să fim cu adevărat noi înşine în toate contextele, fideli glasului lui Dumnezeu care vorbeşte conştiinţei noastre, liberi de condiţionarea momentului prezent”.
„Credinţa şi rugăciunea nu rezolvă problemele, dar ne permit să le facem faţă cu o nouă lumină şi o nouă tărie, într-o manieră demnă, mai senin şi mai eficient. Dacă privim la istoria Bisericii, vedem că este bogată în sfinţi şi fericiţi care, pe baza unui intens şi constant dialog cu Dumnezeu, iluminat de credinţă, au putut să găsească soluţii creative şi noi pentru a răspunde la nevoile umane concrete din toate timpurile: sănătate, educaţie, muncă etc. Ingeniozitatea lor a fost animată de Duhul Sfânt şi de o puternică şi generoasă iubire pentru fraţii lor, în special pentru cei mai slabi şi mai dezavantajaţi”. „Iubiţi tineri”, a adăugat Papa, „lăsaţi-vă cuceriţi de Cristos. Porniţi în mod decisiv pe calea sfinţeniei, calea (care este deschisă tuturor) contactului şi a conformării la Dumnezeu. Astfel şi voi veţi deveni mai creativi în a căuta soluţii la problemele pe care le întâlniţi şi în a le căuta împreună; pentru că acesta este un alt semn distinctiv al creştinilor: ei nu sunt individualişti”.
În acest context, Papa Benedict al XVI-lea a explicat că alegând viaţa de sihastru, Pietro da Morrone nu a fugit de responsabilitate deoarece, „în experienţele aprobate de Biserică, viaţa solitară de rugăciune şi penitenţă este întotdeauna în slujba comunităţii, este deschisă altora, nu este niciodată în contrast cu nevoile comunităţii. Sihăstriile şi mănăstirile sunt oaze şi izvoare de viaţă spirituală din care oricine îşi poate astâmpăra setea. Călugărul nu trăieşte pentru el însuşi, ci pentru ceilalţi. Este pentru binele Bisericii şi al societăţii ca el să cultive viaţa contemplativă, pentru ca Biserica şi societatea să fie mereu irigate cu noi energii, cu acţiunea Domnului”.
Papa a concluzionat spunându-le tinerilor să iubească Biserica: „ea v-a dat credinţa, v-a condus la a-l cunoaşte pe Cristos… Păstraţi-vă entuziasmul, bucuria, acea bucurie care vine din a-l fi întâlnit pe Domnul, şi comunicaţi aceasta prietenilor voştri şi celor de-o vârstă cu voi… În voi, simt, Biserica este tânără… Mergeţi pe calea Evangheliei; iubiţi Biserica, mama noastră: fiţi simpli şi curaţi cu inima; fiţi blânzi şi puternici în adevăr; fiţi umili şi generoşi”. La Sfârşitul întâlnirii, Papa a coborât în criptă unde a venerat relicvele Ss. Panfilo şi Celestin al V-lea. A mers apoi la Stadionul Pallozzi din apropiere, unde şi-a luat rămas bun de la autorităţi şi, la ora 5.45 p.m., a plecat cu elicopterul spre Vatican.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
