Festivalul Kolping Moldova, la Pralea
27.07.2010, Iaşi (Catholica) - Asociaţia Kolping Moldova a organizat la Pralea, în perioada 22-25 iulie 2010, Festivalul Kolping Moldova 2010, cu tema „Libertatea obligă la responsabilitate”, aflăm de pe Ercis.ro. Acest eveniment a reunit membrii Kolping din regiunea Moldova: Bacău, Faraoani, Cleja, Valea Seacă, Frumoasa, Ploscuţeni, Ştefan cel Mare şi Oituz. Preotul Bogdan Catană, în calitate de praeses, a susţinut o sesiune de comunicări pe tema festivalului: „Toate îmi sunt permise, dar nu toate îmi sunt de folos, toate îmi sunt permise, dar nu toate edifică” (1Corinteni 10,23).
Participanţii au participat la Sfintele Liturghii în comunitatea Pralea, la diverse ateliere de lucru – politică, misionarism, prim-ajutor, teatru, viaţa preotului şi povestea experienţei unui tată de familie -, competiţii sportive şi programe culturale: poezii şi scenete despre libertate şi responsabilitate în prima zi, apoi a doua zi, „seara naţiunilor” – câteva popoare reprezentate de tineri prin port cântec şi dans. În acest an au fost două comunităţi invitate: comunitatea din Nicoreşti (Bacău) şi comunitatea din Bârlad (Vaslui). În cadrul acestui festival s-a desfăşurat şi Adunarea Generală Kolping România, unde au fost prezenţi membri din toate comunităţile Kolping din ţară, adunare care a dezbătut şi a luat decizii privind activităţile din cadrul organizaţiei naţionale.