Evanghelizarea este raţiunea de a fi a Bisericii
04.09.2010, Vatican (Catholica) - Sâmbătă, 4 septembrie 2010, au avut loc ultimele intervenţii la Congresul laicilor catolici asiatici organizat la Seul, în Coreea de Sud. Lucrările s-au încheiat cu intervenţia Cardinalului Stanislaw Rylko, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici, care a afirmat că speranţa este numitorul comun al congresului. Speranţa are un nume, cel al lui Dumnezeu, singurul capabil să învingă „dezorientarea profundă” şi „nihilismul practic”, cărora le este victimă umanitatea post-modernă. Marea misiune a creştinilor în Asia, deci, a reamintit prelatul, este aceea de a vesti speranţa continentului, mai ales acolo unde este negată libertatea religioasă, pentru că „evanghelizarea nu este o activitate accesorie, ci raţiunea de a fi a Bisericii”, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican. Dar trebuie să fim atenţi: a evangheliza nu înseamnă a reduce totul la un dialog vag sau la o simplă lucrare de promovare umană. Nu: a evangheliza înseamnă a privi la trei „legi fundamentale”, menţionate în trecut de mai multe ori de Cardinalul de atunci Joseph Ratzinger.
Prima este legea exproprierii, care înseamnă că a evangheliza „nu este niciodată o afacere privată, deoarece în spate se află întotdeauna Dumnezeu şi Biserica”. A doua normă priveşte umilinţa: ca un grăunte de muştar, cine vesteşte Evanghelia trebuie să fie umil şi numai aşa va şti să reacţioneze în faţa descurajării ce poate lovi angajarea misionară. În fine, a treia lege ne aminteşte importanţa martirilor, cei care, asemenea bobului de grâu, mor pentru ca să aducă rod. Cardinalul Rylko s-a oprit şi asupra temei aculturaţiei Evanghelie şi a reamintit că, departe de sincretism, credinţa nu se identifică cu nici o cultură, ci din contră este capabilă să impregneze orice cultură. Centrală este şi chestiunea formării, drept-datorie a laicilor, în care este tot mai importantă „prezenţa şi contribuţia femeilor”. Lăsând la o parte o anumită „mentalitate clericală”, a subliniat el, formarea laicilor trebuie să aibă loc mai ales în parohii, „adevărate palestre de viaţă creştină”, şi în „mişcările bisericeşti”, cu condiţia să fie „integrate cu umilinţă în viaţa Bisericilor locale”.
Ultimul punct tratat de Cardinalul Rylko a fost cel al sfinţeniei, care „nu este o utopie”, ci ţinta fascinantă pe care Cristos o propune celor botezaţi”. „Sfinţii sunt marii maeştri de viaţă creştină”, a spus el. „Ne inspiră curajul de a ne juca toată viaţa pe Dumnezeu şi ne provoacă să ieşim dintr-o mediocritate care ne face porniţi spre compromisuri cu cultura dominantă laicizată”. În fine, Cardinalul Rylko a mulţumit comunităţilor creştine care au de suferit, celor mai sărace sau private de libertatea religioasă: lor, Congresul le-a exprimat apropierea spirituală şi iubirea, amintind că Biserica nu le-a abandonat, ci dimpotrivă le ţine într-o poziţie privilegiată.
