Cardinalul John Henry Newman şi ecumenismul
05.09.2010, Roma (Catholica) - Anglia aşteaptă cu bucurie beatificarea Cardinalului Newman, duminică, 19 septembrie 2010, la Birmingham. Figura şi opera sa reprezintă o punte solidă pe calea ecumenismului, de aceea, ziua în care va fi ridicat la cinstea altarelor va fi un moment de sărbătoare nu doar pentru catolici, informează Radio Vatican. Fondator al Mişcării religioase din Oxford, anticipator al Conciliului ecumenic Vatican II, John Henry Newman este, după cum sublinia Papa Paul al VI-lea, „o călăuză sigură pentru toţi cei care sunt în căutarea unei orientări precise şi a unei direcţii în tumultul nesiguranţelor lumii moderne”.
Beatificarea sa este deci o oportunitate pentru a întări mărturia comună a catolicilor şi a anglicanilor într-o societate tot mai secularizată, după cum subliniază reflecţia teologului John Milbank, profesor la Universitatea din Nottingham: „Cred că beatificarea Cardinalului Newman va fi primită în mod foarte favorabil, pentru că el ‘a transformat’ Biserica Anglicană, făcând-o să fie mult mai catolică, şi a contribuit la o reformă a Bisericii Catolice pe termen lung. Într-un anumit sens s-ar putea spune că a fost Cardinalul Newman cel care a provocat o reciprocă influenţă a celor două Biserici. Fără îndoială, din punct de vedere istoric este adevărat că Newman a adus un anumit curent al gândirii anglicane în catolicism, dar în acelaşi timp a făcut ca tradiţia anglicană să fie mult mai deschisă resurselor istorice ale Bisericii Catolice”.
Despre importanţa dimensiunii ecumenice a lui John Henry Newman, care şi după convertirea la catolicism a menţinut un mare respect pentru Comuniunea Anglicană, Mons. Mark Langham, însărcinat pentru raporturile cu anglicanii în cadrul Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, a declarat: „Newman este, cum a spus Arhiepiscopul de Canterbury, un patrimoniu nu doar al catolicilor ci al întregii societăţi a Marii Britanii, în tradiţia intelectuală şi religioasă a acesteia. El va fi aşadar un semn al sfinţeniei, al intelectualităţii, al raportului dintre credinţă şi raţiune în cultura noastră pe care toţi creştinii vor putea să o aprecieze. Va fi beatificat, va fi un Fericit al Bisericii Catolice, evident, dar într-o viziune mai amplă este un Fericit englez care poate contribui la a da creştinismului englez un impuls spre adevărata credinţă, spre adevărata rugăciune”.
