Papa avertizează despre acomodarea la “spiritul vremii”
18.09.2010, Londra (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea avertizează creştinii despre acomodarea la o mentalitate promovată de „spiritul vremii”, afirmând că fidelitatea faţă de cuvântul lui Dumnezeu cere o ascultare liberă de o astfel de acomodare. Afirmaţia a fost făcută ieri, la abaţia din Westminster, unde alături de Arhiepiscopul Rowan Williams, liderul Comuniunii Anglicane, şi cu alţi lideri creştini, a participat la o rugăciune de seară. Discursul pe care l-a ţinut după rugăciune a fost ultimul din aglomerata zi de vineri, a doua din cele patru cât durează călătoria apostolică în Regatul Unit.
Sfântul Părinte a subliniat că anul acesta se aniversează 100 de ani de la începerea mişcării ecumenice moderne. „Cu gândul la această aniversare, trebuie să mulţumim pentru remarcabilul progres înregistrat spre acest nobil ţel, prin eforturile creştinilor dedicaţi din toate confesiunile. În acelaşi timp, însă, rămânem conştienţi de cât rămâne de făcut. Într-o lume marcată de o tot mai mare interdependenţă şi solidaritate, noi suntem chemaţi să proclamăm cu o înnoită convingere realitatea reconcilierii şi eliberării noastre în Cristos, şi să propunem adevărul Evangheliei ca fiind cheia spre o autentică şi integrală dezvoltare umană. Într-o societate ce a devenit tot mai indiferentă sau chiar ostilă mesajului creştin, este o tot mai mare nevoie să dăm o mărturie plină de bucurie şi convingătoare despre speranţa care este în noi şi să îl prezentăm pe Domnul Înviat ca fiind răspunsul la întrebările profunde şi la aspiraţiile spirituale ale bărbaţilor şi femeilor timpurilor noastre.”
În discursul său, Papa a vorbit şi despre „fidelitatea faţă de cuvântul lui Dumnezeu”, care „ne cere o ascultare ce ne conduce împreună la o înţelegere mai profundă a voinţei Domnului, o ascultare ce trebuie eliberată de conformismul intelectual sau de acomodarea facilă la spiritul vremurilor. Acesta este cuvântul de încurajare cu care doresc să vi-l las în această seară, şi o fac în fidelitate faţă de slujirea mea, ca Episcop al Romei şi Succesor al Sfântului Petru, însărcinat cu o grijă particulară pentru unitatea turmei lui Cristos.” L-a dat exemplu pe Sf. Beda Venerabilul: „În zorii unei noi ere în viaţa societăţii şi a Bisericii, Beda a înţeles atât importanţa fidelităţii faţă de cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum a fost transmis de tradiţia apostolică, cât şi nevoia unei deschideri creative faţă de noile evoluţii şi necesitatea unei implantări solide a Evangheliei în limba şi cultura contemporană.”
Marea Britanie dar şi Europa întreagă, „la construcţia căreia Beda şi contemporanii săi au ajutat, se află încă o dată în zorii unei noi ere”, a afirmat Sfântul Părinte. „Fie ca exemplul Sf. Beda să îi inspire pe creştinii acestor ţinuturi să redescopere moştenirea lor comună, să întărească ceea ce au în comun şi să îşi continue eforturile de creştere în prietenie. Fie ca Domnul Înviat să ne întărească eforturile de reparare a rupturilor trecutului şi de înfruntare a provocărilor prezentului cu speranţă în viitorul pe care, în providenţa Sa, El l-a rezervat pentru noi şi pentru lumea noastră. Amin.”
