Consfătuirea asistenţilor spirituali Scout
23.09.2010, Iaşi (Catholica) - Parohia Adjudeni, a găzduit, la 22 septembrie 2010, începând cu ora 10.30, întâlnirea asistenţilor spirituali Scout din centrele locale catolice, aflăm dintr-un material semnat de pr. Alois Hîrja pe situl Diecezei de Iaşi. Punctele de pe ordinea de zi au fost următoarele: rugăciunea; „Regulamentul metodologic” ca instrument util şi cel mai bun ghid pentru înţelegerea scoutismului catolic – dezbateri şi sensibilitate faţă de progresul personal al fiecărui cercetaş în dialog cu liderii; documentul „Declararea identităţii ca mijloc ce susţine dezvoltarea unui scoutism catolic puternic dedicat valorilor”; găsirea unor soluţii în vederea numirii unui asistent spiritual zonal, susţinerea proiectului catehetic şi prezentarea pe scurt a centrelor locale aşa cum sunt cunoscute de asistenţii lor.
Între multele teme şi reflecţii, s-au evidenţiat şi acestea: asistentul spiritual, ca şi profetul Iona, nu primeşte cu entuziasm această misiune, dar, când o primeşte, ca acelaşi profet, are multe surprize plăcute; asemenea Sfântului Paul, preoţii care lucrează cu cercetaşii încearcă să se facă „tuturor toate” pentru a câştiga cel puţin pe unii; Semel scout sempre scout, adică după ce ai devenit scoutist rămâi pentru totdeauna; temele catehetice în procesul educativ scout nu se introduc în mod artificial sau printr-o impunere de sus, ci în mod normal se integrează ca izvor educativ în cadrul tematicilor formative… Dezbaterile au dovedit că asistenţii sunt interesaţi şi preocupaţi ca slujirea lor să fie binefăcătoare. Au participat în mod activ: fr. Jesus Sagredo, pr. Petrică Dăncuţ, pr. Cristinel Gal, pr. Pius Iancu, pr. Emanuel Pârţac, pr. Lucian Adam, pr. Adrian Blăjuţă, pr. Vasile Petrişor şi pr. Alois Hîrja, asistent spiritual general. Participanţii şi-au asumat anumite misiuni pentru progresul spiritual al cercetăşiei catolice.


