Mărturia Chiarei este o invitaţie a lui Dumnezeu către tineri
29.09.2010, Roma (Catholica) - „Mărturia Chiarei este o invitaţie pe care Dumnezeu o adresează mai presus de toate vouă, tinerilor”, a subliniat secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Tarcisio Bertone. El a prezidat duminică, 26 septembrie 2010, în Bazilica San Paolo fuori le mura, o Liturghie de mulţumire pentru beatificarea Chiarei „Luce” Badano, o tânără din Sassello, Italia, decedată în 7 octombrie 1990, după doi ani de boală dureroasă. Înainte de Liturghie, în faţa celor peste zece mii de credincioşi prezenţi în Bazilică, prin intermediul unei transmisiuni de la Castel Gandolfo, au răsunat cuvintele rostite de Papa Benedict al XVI-lea înainte de rugăciunea Angelus: „Numai Iubirea cu ‘I’ majuscul dăruieşte adevărata fericire! O dovedeşte o tânără… Chiara Badano, pe care o boală a condus-o la moarte la mai puţin de 19 ani, dar care a fost pentru toţi o rază de lumină”.
În seara zilei de sâmbătă, peste opt mii de oameni au fost prezenţi în Aula Paul al VI-lea, şi mulţi alţii în Piaţa San Pietro, pentru o mare sărbătoare în cinstea Chiarei „Luce”, cu muzică, coregrafie, experienţe împărtăşite, secvenţe filmate, care au urmărit naşterea şi copilăria fetei care la vârsta de 9 ani a întâlnit viaţa Evangheliei, urmând carisma Focolarelor. În predica de la Liturghie, în prezenţa a 3 Cardinali, 15 Episcopi şi 200 de preoţi concelebranţi, Cardinalul Bertone a mărturisit: „Întorcându-ne din Marea Britanie împreună cu Sfântul Părinte, şezând alături de el în avion, am vorbit despre Chiara Luce Badano, şi mi-a spus că această Fericită a noastră este un exemplu preţios pentru tineri”.
Cardinalul a vorbit despre ştafeta predată de Chiara Luce tinerilor: „Eu nu mai pot să fug, dar doresc să dau mai departe făclia, aşa ca la Olimpiade”. „Participarea voastră”, a spus secretarul de stat, „este semnul că aţi primit această ştafetă”. Aici a amintit invitaţia adresată de Papa Ioan Paul al II-lea pentru Ziua Mondială a Tineretului din august 1989: „Tinerilor, nu vă temeţi să fiţi sfinţi! Zburaţi la înălţime”. Cardinalul Bertone a rememorat elementele importante ale vieţii Chiarei Luce, marcată de „o credinţă fermă şi constantă în iubirea de neînvins a lui Dumnezeu, care se reflectă în iubirea faţă de aproapele”, şi a vorbit despre factorii care au contribuit la formarea ei.
Înainte de toate, familia „şi-a îndeplinit perfect sarcina ei educativă”, la fel ca şi comunitatea eclesială şi mediul social din Sassello, apoi Mişcarea Focolarelor în care Chiara „a trăit o progresivă şi puternică experienţă comunitară de viaţă creştină” şi „a învăţat să aprofundeze raportul ei personal cu Dumnezeu”. Chiara Badano, a concluzionat secretarul de stat, a fost şi este un exemplu care dă concreteţe cuvintelor recentului mesaj al Papei către tineri pentru Ziua Mondială a Tineretului din Madrid din 2011: „adesea crucea ne provoacă frică, pentru că pare să fie negarea vieţii. În realitate, este contrariul! Ea este ‘da’-ul lui Dumnezeu spus omului, expresia maximă a iubirii sale şi izvorul din care curge viaţa veşnică”.
Maria Voce, preşedinta Mişcării Focolarelor, în cuvântul ei final de mulţumire, a amintit că tot în Bazilica San Paolo a fost dat ultimul salut Chiarei Lubich, în 18 martie 2008. „Aceste două celebrări – a adăugat el – se îmbină în una singură. Din această Bazilică, mărturia pe care Chiara Luce ne-a dat-o este relansată tuturor. Acum e rândul nostru”. Aceste cuvinte au fost simbolizate şi de imaginea unui tânăr care, la încheierea celebrării, a preluat o făclie, pentru a continua cursa cu Chiara Luce. La final, Cardinalul Bertone a oferit părinţilor Chiarei Luce, Maria Teresa şi Ruggero, o binecuvântare specială din partea Papei Benedict al XVI-lea pentru apropiata a 50-a aniversare a căsătoriei lor.