Sfântă Liturghie arhierească festivă în Catedrala din Lugoj
30.09.2010, Lugoj (Catholica) - Deschiderea lucrărilor Sesiunii de toamnă a Conferinţei Episcopilor Catolici din România (CER) s-a făcut în Catedrala greco-catolică Coborârea Sfântului Spirit din Lugoj, marţi, 28 septembrie 2010, de la ora 18.30, printr-o Sfântă Liturghie arhierească festivă. Au concelebrat Preafericirea Sa Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Excelenţa Sa Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, şi Episcopi catolici din Diecezele şi Eparhiile din România. Preafericitul Lucian face pentru prima dată o vizită în Catedrala din Lugoj după ce Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie Majoră, se precizează în relatarea de pe BRU.ro.
La acest eveniment au răspuns la invitaţia Preasfinţitului Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, mai mulţi reprezentanţi ai confesiunilor creştine din Lugoj, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. De asemenea, au participat la Sfânta Liturghie preoţi, persoane consacrate din Ordinul Surorilor Baziliene şi din Ordinul Surorilor de Caritate din localitate, precum şi un mare număr de credincioşi. Corul „Reînvierea” al Catedralei, dirijat de prof. Olimpia Drăgan, cor care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie. În deschidere, Preasfinţitul Alexandru a salutat distinşii oaspeţi, mulţumind tuturor şi fiecăruia în parte pentru onoarea pe care au făcut-o Eparhiei de Lugoj prin prezenţa lor la momentul de comuniune pentru un început bun al lucrărilor Conferinţei Episcopilor Catolici din România. A salutat pe reprezentanţii cultelor şi nu în ultimul rând pe reprezentanţii autorităţilor locale care au luat parte la deschidere.
În încheierea celebrării liturgice, fiind invitat la cuvânt, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu a vorbit despre rolul Conferinţei Episcopale. „La aceste întâlniri dacă discutăm despre unele sau altele din viaţa noastră bisericească, ceea ce creşte între noi este comuniunea, legătura sufletească. Simţim de fiecare dată că suntem într-adevăr Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică Biserică. Această comuniune de altfel creşte nu numai atunci când suntem în conferinţă discutând între noi diferite probleme, ci această comuniune, această legătură sufletească creşte atunci când noi, Păstorii Bisericii, împreună cu credincioşii ne adunăm – ca în seara aceasta – la Sfânta Liturghie. Creşte nu numai comuniunea dintre noi toţi, ci creşte mai presus de toate comuniunea noastră cu Dumnezeu, căci în asemenea momente de rugăciune şi inima noastră şi gândul nostru se face rugăciune”.



