Zilele Acţiunii Catolice 2010
12.10.2010, România (Catholica) - Federaţia Acţiunea Catolică din România (ACRO) iniţiază în perioada 17 – 24 octombrie 2010 evenimentul naţional „Zilele Acţiunii Catolice”, acesta fiind deja o tradiţie în ultimii ani. Prin acest eveniment naţional se doreşte o promovare a Acţiunii Catolice atât la nivel naţional cât şi la nivel local încurajându-se desfăşurarea de activităţi de promovare, cunoaştere şi formare specifice acţiunii catolice.
Zilele Acţiunii Catolice din acest an vor avea ca moto: „Unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi” (Mt 23,8). Tema aleasă este: „O mare familie în jurul lui Cristos! Vino şi tu!” Motoul ales oglindeşte dimensiunea de formare căreia îi este dedicat acest an asociativ la nivel naţional, şi anume Fraternitatea. Acţiunea Catolică prin notele sale definitorii este o familie în care copii, tineri şi adulţi, păşesc împreună pe drumul vieţii de apostoli recunoscându-l pe Isus ca unicul învăţător. De aici şi invitaţia adresată celor care ne înconjoară, de a face parte din familia noastră şi de a se simţi fraţi.