Inaugurarea Capelei bizantine la Mănăstirea „San Gregorio al Celio” din Roma
21.10.2010, Roma (Catholica) - mbătă, 16 octombrie 2010, în cadrul Liturghiei Arhiereşti celebrată de PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, a avut loc sfinţirea capelei greco-catolice de la Mănăstirea „San Gregorio al Celio” din Roma, aflăm de pe EGCO.ro. Capela serveşte tinerilor călugări români, dar şi celor care se află pe drumul spre călugărie, prezenţi în comunitatea de la Mănăstirea San Gregorio, fiind formaţi de către pr. Innocenzo Gargano. La capela bizantină cu hramul „Sf. Apostol Andrei” vor fi urmate rânduielile mănăstireşti într-un ambient caracteristic ritului bizantin. În ceea ce priveşte formarea intelectuală, tinerii călugări şi aspiranţi la călugărie sunt studenţi la diferite Universităţi Pontificale din Roma. La slujbele religioase, mai ales duminica la Utrenie şi la Sfânta Liturghie vor participa şi credincioşi români aflaţi la Roma.
Printre participanţii la eveniment s-au aflat credincioşi din cele două parohii greco-catolice româneşti din Roma, împreună cu preoţii parohi, călugări şi călugăriţe din România şi din străinătate, prieteni şi colaboratori ai tinerilor călugări. Au mai fost prezenţi pr. Claudiu Lucian Pop, rector al Colegiului Pontifical Pio Romeno, responsabil cu pastoraţia românilor greco-catolici din Italia, şi pr. Innocenzo Gargano, stareţ al Mănăstirii San Gregorio, acesta din urmă făcând parte din Ordinul călugărilor Benedictini Camaldolezi, şi George Bologan de la Ambasada României de pe lângă Statul Italian. În omilia pe care a ţinut-o, PS Virgil a subliniat importanţa monahismului răsăritean pentru Biserica Greco-Catolică, aducând mulţumiri părintelui Innocenzo Gargano care i-a primit pe călugării români, acceptând să îi formeze şi să îi călăuzească pe drumul lor înspre monahism. La finalul evenimentului cei prezenţi au participat la o agapă fraternă oferită de comunitatea de călugări.