Iaşiul, mai bogat cu un monument
13.11.2010, Iaşi (Catholica) - În faţa impozantei statui a Independenţei, lângă biserica „Mitocul Maicilor” şi nu departe de statuia lui Alexandru Ioan Cuza, din Piaţa Unirii, începând din 12 noiembrie 2010, se înalţă un nou monument memorial, spre cinstirea şi neuitarea deţinuţilor politici din perioada comunistă. Ceremonialul dezvelirii acestui grup statuar, unic în felul său, a început la ora 11.00, în prezenţa IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi. Au mai fost prezenţi: Gheorghe Nichita, primarul urbei ieşene, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop vicar, care a prezidat ceremonia religioasă, mulţi preoţi din partea Bisericii Ortodoxe. Din partea Bisericii Romano-Catolice au fost prezenţi preotul Iosif Dorcu, decan de Iaşi, şi preotul Cornel Cadar, consilier cultural al Episcopiei de Iaşi.
După ceremonialul religios, a luat cuvântul IPS Teofan şi primarul oraşului, care a spus că acest edificiu se doreşte a fi „o stavilă în calea uitării”. A urmat un cuvânt de mulţumire din partea lui Dumitru Bazon, preşedintele Filialei AFDPR Iaşi, cel care a avut iniţiativa acestui monument şi care s-a străduit enorm pentru realizarea lui. Au urmat discursuri susţinute de reprezentanţi ai diferitelor filiale AFDPR din ţară. Primul discurs a aparţinut lui Octav Bjoza, de la Braşov, preşedintele AFDPR din anul 2009. La fel de emoţionant a vorbit Paul Andreescu, de la Constanţa care spunea: „Sunt un om care nu a avut copilărie: am fost arestat la 17 ani şi eliberat la 25 de ani… Simbolul comunismului a fost bâta…” Relatarea de pe Ercis.ro mai aminteşte şi discursurile lui Nistor Man de la Târgu Mureş, Sergiu Rizescu, de la Piteşti, şi Dumitru Vacaru din Iaşi. La final s-au depus coroane de flori din partea câtorva instituţii.