Surorile Oblate Asumpţioniste în sărbătoare
24.11.2010, Iaşi (Catholica) - În 2010 toată familia religioasă a Asumpţiunii celebrează 200 de ani de la naşterea fondatorului, pr. Emmanuel d’Alzon, figură istorică a timpului său şi model de sfinţenie. Pe parcursul anului au avut loc manifestări la nivel internaţional şi naţional, la care au participat călugări, călugăriţe, laici animaţi de exemplul său de preot, călugăr, vicar episcopal, om de presă, păstor de suflete, ajutor al săracilor, apărător neînfricat al credinţei, al drepturilor lui Dumnezeu şi a demnităţii umane.
Venerabilul pr. Emmanuel d’Alzon este fondatorul a două congregaţii: a Augustinienilor Asumpţinişti (Părinţii Asumpţionişti) în anul 1845 şi a Surorilor Oblate Asumţioniste în anul 1865. Scopul lor comun este de a lucra la venirea Împărăţiei lui Dumnezeu în suflete prin evanghelizare, caritate, unitatea creştinilor. Congregaţiei Surorilor Oblate Asumpţioniste îşi desfăşoară activitatea în 24 de ţări. În ţara noastră această familie religioasă este prezentă în viaţa Bisericii Romano-Catolice din Moldova şi Bucureşti şi a Bisericii Greco-Catolice din Oradea şi Satu-Mare.
În Bacău, surorile îşi trăiesc vocaţia de călugăriţe misionare prin proiecte sociale şi educative astfel: în comunitatea din cartierul Izvoare – proiect de educaţie umană şi spirituală pentru tinere şi animarea vieţii liturgice în biserica parohială -, în comunitatea de pe str. Progresului, nr. 45 – proiect educativ şi de integrare socială pentru tinere -, precum şi în cadrul Casei de Copii „Sfânta Maria” din Baraţi, instituţie apreciată pentru ocrotirea copiilor orfani, abandonaţi şi marginalizaţi.
În acest context, duminică, 21 noiembrie 2010, la ora 10.30, în cadrul sfintei Liturghii celebrată de pr. decan Isidor Dîscă în biserica „Sfinţii Petru şi Paul”, Surorile Oblate Asumpţioniste din comunităţile din Bacău, în comuniune cu surorile lor misionare în lumea întreagă şi-au reînnoit voturile religioase (jurămintele călugăreşti). Prin aceasta, ele s-au angajat să continue a da viaţă, prin rugăciune şi slujire, devizei lor: „Vie Împărăţia Ta, Doamne!”. (Material semnat de surorile oblate asumpţioniste pe Ercis.ro)