Evanghelia este cheia înnoirii vieţii consacrate
30.11.2010, Vatican (Catholica) - a Benedict al XVI-lea a subliniat trăirea zilnică a Evangheliei ca elementul care dă frumuseţe vieţii consacrate, cheie de reînnoire în această vocaţie. Afirmaţia a fost făcută vineri, când i-a primit în audienţă pe participanţii la adunarea generală bianuală a Uniunii Superiorilor Generali de congregaţii călugăreşti. Evenimentul s-a concentrat pe tema vieţii consacrate în Europa.
„Înnoirea profundă a vieţii consacrate începe cu centralitatea Cuvântului lui Dumnezeu”, a spus Pontiful, „şi mai concret în Evanghelie, regula supremă pentru voi toţi. Viaţa consacrată este o plantă cu o bogăţie de ramuri, ce îşi are rădăcinile în Evanghelie.” Sfântul Părinte a continuat: „Aceasta o arată istoria ordinelor voastre, în care dorinţa fermă de a trăi mesajul lui Cristos şi de a vă configura după El, este şi rămâne criteriul fundamental de discernământ vocaţional. […] Evanghelia trăită zi de zi este elementul care dă frumuseţe vieţii consacrate şi vă prezintă în faţa lumii ca o alternativă demnă de încredere. Societatea contemporană are nevoie să fiţi Evanghelie vie şi Biserica aşteaptă de la voi aceasta. Voi prin vocaţie îl căutaţi pe Dumnezeu. Acestei căutări îi dedicaţi cele mai preţioase energii ale vieţii voastre. […] Fiţi mereu pasionaţi în a-l urma şi a da mărturie despre Dumnezeu!”
Pontiful a subliniat încă un „aspect fundamental al vieţii consacrate”: fraternitatea. „Viaţa fraternă este unul dintre aspectele căutate de tineri atunci când sunt atraşi de viaţa voastră. Este un important element profetic pe care voi îl oferiţi societăţii individualiste. […] Ştiu eforturile pe care le faceţi în acest sens şi ştiu şi dificultăţile pe care le ridică viaţa comunitară. Este nevoie de un discernământ serios şi constant în ascultarea a ceea ce Duhul spune comunităţilor, pentru a recunoaşte ce vine de la Domnul şi ce este contrar Lui.” Papa a îndemnat: „Fiţi maeştri ai discernământului pentru ca fraţii şi surorile voastre să îşi asume acest obicei, şi comunităţile voastre să devină semne elocvente pentru lumea de astăzi. […] Un ultim element pe care aş dori să îl subliniez este misiunea. Misiunea este modul Bisericii de a fi şi, implicit şi al vieţii consacrate însăşi. Este parte a identităţii voastre. Vă îndeamnă să duceţi Evanghelia la toţi, fără limite.” Şi a încheiat spunând că „misiunea, sprijinită de o puternică trăire a lui Dumnezeu, de o formare robustă şi de o viaţă fraternă în comunitate, este cheia pentru înţelegerea şi revitalizarea vieţii consacrate.”