A apărut revista „Familia şi viaţa”
20.12.2010, Roman (Catholica) - În pragul marii sărbători a Naşterii Domnului, Asociaţia „Familia şi Viaţa” a lansat primul număr al revistei „Familia şi viaţa”. Revista apare în format PDF – deci electronic, nu tipărit – şi poate fi citită online aici şi descărcată de aici. Iniţiativa se înscrie în Anul Familiei declarat în Dieceza de Iaşi, asociaţia amintită dorind să îşi aducă „cu modestie contribuţia la susţinerea acestei iniţiative de apărare a demnităţii familiei – univers minunat al iubirii, bucuriei şi speranţei”.
Pentru a explica motivaţiile ce au dus la apariţia acestei reviste, Maria Gherghel face în pagina 11 o punere în context a instituţiei familiei. „Astăzi sunt puse sub semnul întrebării valori care până mai ieri erau socotite veşnice. Legile anti-creştine sunt promovate agresiv, prin toate mijloacele mass-media suntem copleşiţi de tot felul de ‘reglementări’ şi reforme care, sub motivul civilizării şi al modernizării, de fapt caută să ne uniformizeze pe măsura ‘omului global’ sau „european”. Spaţiul public este invadat de această ofensivă brutală a unor forţe, obiceiuri şi practici care sunt străine, în ultimă instanţă, însăşi firii umane, nu numai poporului nostru. Totodată familia este din ce în ce mai izolată şi mai singură. Însă familia nu poate exista singură. Are nevoie de îndrumători şi prieteni care să o ajute să descopere valorile pe care le poartă în sine şi pe care se construieşte ea zi de zi. Familia bazată pe sacramentul căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie şi deschisă vieţii este o realitate ce depăşeşte simpla construcţie umană, o realitate a cărei putere divină are în sine toate resursele necesare pentru a-şi împlini propria vocaţie.”
Şi apoi explică: „Din aceste considerente se naşte astăzi revista ‘Familia şi Viaţa’ care vrea să fie, să devină unul din aceşti îndrumători şi prieteni, vrea să intre mai ales în casa familiei tinere, care caută repere şi modele pentru a alege calea dreaptă, pentru propria ‘creştere’, pentru a-şi educa cum se cuvine fii, pentru a fi exemplu pentru alţii dar mai ales, pentru a descoperi valorile sacre pe care le poartă în propria fiinţă. Familia se construieşte, iar noi vrem să contribuim la înălţarea acestui ‘edificiu’ care să fie durabil, puternic, de neclintit în faţa furtunilor, asemenea casei construite pe stâncă. Prin această revistă, prin articole, eseuri, relatări, situaţii dorim să arătăm că suntem apărători ai familiei, aşa cum a fost ea orânduită de Creator, dorim să sensibilizăm cititorii cu privire la miracolul vieţii ca dar divin, dorim să devenim prieteni ai familiei şi tinerilor care vor construi familia de mâine; dorim să acordăm consiliere, pentru a găsi soluţii adecvate la anumite dileme. Vom acorda spaţiu pentru cele mai delicate probleme de cuplu, pentru soţi şi părinţi, pentru tinerii logodnici care se pregătesc pentru a întemeia o familie, pentru adolescenţi şi copii, pentru a-i ajuta să se descopere ca persoane create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.”