Rugă pentru eroii Revoluţiei din 1989
23.12.2010, Bucureşti (Catholica) - „La această Sfântă Liturghie ne vom ruga şi ne rugăm în mod special pentru cei care au murit în 1989, pentru eroii Revoluţiei spunem în alte cuvinte. Şi ei au murit pentru binele tuturor din România, nu numai pentru unii, ci pentru întregul popor.” Cu aceste cuvinte IPS Ioan Robu i-a invitat pe toţi cei prezenţi în Catedrala „Sf. Iosif” la Sfânta Liturghie cu Requiem din seara zilei de miercuri, 22 decembrie 2010, să implore de la Isus, cel care a murit pentru binele tuturor, milostivirea sa pentru martirii Revoluţiei din 1989.
Plecând de la Evanghelia zilei în care Sf. Luca oferă tuturor imnul de preamărire cântat lui Dumnezeu de Fecioara Maria, Arhiepiscopul a amintit că misiunea ei „a fost să-l aducă pe Fiul lui Dumnezeu pentru binele tuturor”. Şi a continuat: „Cei care au murit la Revoluţie nu s-au gândit decât la toţi, la toţi. De aceea îi cinstim în memoria şi rugăciunea noastră, căci ei au dat această pildă, această lecţie despre binele tuturor. Să avem parte de învăţătura aceasta şi să o trăim: binele tuturor. Această lecţie ne-o dă şi Sfânta Fecioara Maria şi, aşa cum au vrut, martirii din ’89. Nu-i cinstim altfel dacă nu îi imităm într-un fel: să vrem binele tuturor. Privind la ei în gândul nostru şi în rugăciunea noastră, implorăm de la Dumnezeu asupra ţării noastre acest dar al înţelepciunii în cei care conduc destinele poporului nostru şi în toţi, în noi toţi. O invocăm pe Sfânta Fecioara Maria în sensul acesta ca să binecuvânteze ţara noastră cu învăţătura şi înţelepciunea binelui tuturor, după exemplul pe care ea ni l-a dat dându-ni-l pe Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor.”
Împreună cu Păstorul Arhidiecezei de Bucureşti la altar au fost şi părintele capelan militar, pr. Florin Buhalea, colonel asimilat, împreună cu alţi preoţi ai Arhidiecezei. La sfârşitul Sfintei Liturghii a urmat cântarea Prohodului pentru ca bunul Dumnezeu să primească în lăcaşurile sale veşnice pe cei care „şi-au dat viaţa pentru binele întregului popor român”.