Colind pentru Africa la Oneşti şi Valea Mare
27.12.2010, Oneşti (Catholica) - În spiritul sărbătorii Naşterii Domnului şi dorind să facă o faptă caritabilă pentru cei nevoiaşi, un grup de copii şi tineri din Acţiunea Catolică „Sf. Iosif” din parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Paul din Oneşti a desfăşurat, în zilele de luni, 27 decembrie 2010, şi marţi, 28 decembrie 2010, o acţiune intitulată „Colind pentru Africa”, aflăm de pe Ercis.ro. Propunerea a venit din partea pr. Florin-Petru Sescu, asistentul spiritual, copiii şi tinerii alegând zilele, traseele şi colindele. Tinerii au confecţionat cutiile în care urmau să strângă banii, lipind pe ele imagini cu copii şi familii din Africa.
După câteva scurte şedinţe de organizare şi repetiţii la colinde, grupurile de colindători au plecat la drum. Împărţiţi în două echipe, copiii şi tinerii au străbătut atât cartierul catolic, cât şi o mare parte a oraşului, colindând şi povestind tuturor care era scopul acţiunii lor. Colindele au răsunat şi în faţa bisericii parohiale în fiecare dintre cele două seri, după Sfânta Liturghie, când, la îndemnul pr. paroh Toma Rediu, credincioşii au contribuit şi ei la sumele strânse deja.
Şi în Valea Mare copiii şi tinerii au colindat ducând Cutia „Dăruind vei dobândi” oamenilor care au avut ceva de oferit pentru copiii din Africa. Astfel, în aceleaşi zile de 27 şi 28 decembrie 2010, cu sprijinul păstorilor comunităţii, un grup de copii însoţiţi de câţiva tineri, membri ai Acţiunii Catolice, s-au împărţit în mai multe echipe şi au străbătut străzile satului Valea Mare pentru a colinda sătenii în vederea strângerii unor fonduri pentru copiii din Africa şi pentru a vizita şi dărui bolnavilor un pacheţel simbolic. Contribuţiile credincioşilor au fost trimise la Centrul Misionar Diecezan.
Sunt putine initiative din partea comunitatii, deci una buna din partea satului catolic din Onesti.