Ziua Migrantului la Lleida şi Cremona
19.01.2011, Lleida (Catholica) - „O singură familie umană” a fost motoul Zilei Mondiale a Migrantului care s-a celebrat şi anul acesta la Lleida, în Spania, întâlnire organizată de către Departamentul de Pastoraţie pentru imigranţi, la care au participat credincioşi de diferite naţionalităţi, printre care şi comunitatea română. Ziua de duminică, 16 ianuarie 2011, a început cu o celebrare euharistică, continuând apoi cu un spectacol folcloric la Casa de Cultură şi terminând cu un campionat de fotbal, citim pe Ercis.ro.
Liturghia a fost celebrată de către Preasfinţitul Joan Piris, Episcopul Diecezei din Lleida, avându-i drept concelebranţi pe părintele Adrian Burcă, pe Joan Mora, responsabilul pentru imigranţi, şi alţi doi preoţi din dieceză. Imaginea de pe altar reprezenta Sfânta Treime – Familia divină şi familia umană, reunite pe crucea mântuirii. La predică, Preasfinţitul a scos în evidenţă faptul că şi Isus s-a născut într-un oraş străin din care a trebuit să fugă, făcând aluzie la experienţa românilor emigraţi.
În Dieceza de Cremona, Ziua Migrantului şi a Refugiatului a fost celebrată anul acesta la Soresina, în parohia „San Siro”. Întâlnirea a început la ora 16,30 în sala mare a parohiei, unde erau prezenţi Episcopul de Cremona, Mons. Dante Lanfranconi, pr. Antonio Pezzetti, directorul secretariatului diecezan pentru migranţi, reprezentanţi ai autorităţilor civile, un grup din parohia oaspete şi diferite grupuri de migranţi, majoritatea provenind din România şi din Africa. În intervenţia sa, Episcopul Lafranconi, pornind de la scrisoarea Papei Benedict al XVI-lea, cu titlul „O singură familie umană”, a spus: „În contextul globalizării pe care o trăim, generaţia noastră trebuie să înfrunte o problemă importantă: aceea de a da viitorului omenirii o conotaţie de familie. Relaţiile dintre noi trebuie să fie relaţii fraterne.”
Între diferitele discursuri, care s-au ţinut în sala parohiei, au intervenit diferitele grupuri etnice prezente cu cântece populare din zonele proprii. A urmat apoi Liturghia în biserica „San Siro”, animată tot de grupurile etnice, după care s-a continuat cu o mică agapă frăţească, unde grupurile etnice au etalat câteva din prăjiturile specifice fiecărei naţiuni.