Botezul este poarta de intrare în creştinism (II)
21.01.2011, Bucureşti (Catholica) - În acest an Biserica Ortodoxă are în atenţie în special teme precum viaţa de familie, botezul şi cununia, aflându-se în anul pe care Sinodul l-a declarat drept „Anul Familiei, al Botezului şi al Tainei Sfintei Cununii”. Pe această temă Ziarul Lumina a publicat joi, 20 ianuarie, un interviu cu pr. Paul Negoiţă, slujitor la biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău şi profesor de religie la Liceul de Artă din acelaşi municipiu. Reluăm în continuare alte întrebări şi răspunsuri cuprinse în interviu.
– Cine poate să fie naş de botez şi ce calităţi trebuie să îndeplinească acesta?
– Naşul are un rol foarte important, deoarece fără acesta botezul nu poate avea loc, excepţie făcând botezul de necesitate. Naşii sunt amintiţi din perioada apostolică, ei fiind persoane de încredere ai Bisericii şi garantul celui ce se botează, devenind îndrumătorul lui spiritual. „Dacă te pui garant, pregăteşte-te să şi plăteşti” (Sirah 8-13). Dacă cei ce fac garanţii pentru alţii în materie de bani îşi iau responsabilitatea pentru întreaga sumă, cei ce garantează în chestiuni duhovniceşti şi într-un domeniu care implică virtutea trebuie să fie mult mai atenţi. Ei trebuie să dovedească dragoste părintească, încurajând, sfătuind şi îndreptând pe cei pentru care garantează. Să nu socotească deloc că ceea ce se petrece cu ei este un lucru cu puţină importanţă, ci să-şi dea seama că ei au totul de câştigat dacă prin sfaturile lor aduc pe cei încredinţaţi lor pe calea virtuţilor. Dimpotrivă, dacă finii lor devin neglijenţi, naşii înşişi vor suferi o grea pedeapsă. De aceea, în mod obişnuit, naşii sunt numiţi „părinţi spirituali”, ca ei să înţeleagă prin aceasta câtă afecţiune datorează celor care garantează în domeniul instrucţiunii spirituale.
Naşul este un mărturisitor al credinţei pentru prunc, iar pentru acest act al mărturiei devine părinte spiritual al acestuia. De aceea, pentru ca cineva să fie naş trebuie în primul rând să fie creştin-ortodox, să îşi dorească asumarea acestei responsabilităţi, să fie conştient că această calitate este una permanentă, nu doar conjuncturală. Naşii trebuie să cunoască învăţătura de credinţă, pentru a mărturisi în numele celui botezat şi a fi îndrumători sufleteşti ai acestora. Trebuie să fie persoane trecute de adolescenţă, cu maturitate şi gândire pentru actul pe care-l fac. De aceea nu este indicat ca naşii să fie copii. De asemenea, fără a constitui un impediment la validitatea Tainei Sfântului Botez, este de preferat ca naşul care primeşte pruncul scos din cristelniţă să fie de acelaşi sex cu pruncul, iar fiecare prunc să aibă un singur naş.
– Care sunt îndatoririle creştineşti ale naşului de botez faţă de finul său şi invers?
– Întrebarea este foarte interesantă deoarece face referire la „îndatoririle creştineşti”. Din nefericire, în unele cazuri, exact aceste îndatoriri sunt uitate, iar naşul nu îşi asumă decât grija de a procura lumânarea, cât mai frumos ornată, de a cumpăra cât mai multe haine şi de a face faţă cât mai rezonabil la petrecerea ce va urma. Desigur, bucuria botezului presupune şi o grijă pentru aspectul estetic, iar instituţia năşiei are şi aspect social, însă aceasta nu trebuie să umbrească sau să eclipseze valoarea spirituală a năşiei şi mai cu seamă să o pună în antiteză cu aceasta, botezul devenind un stres financiar sau un moment de petrecere excesivă. Rolul naşului este acela al unui părinte spiritual care are datoria de a da mărturie pentru finul său, iar mărturia nu constă numai în rostirea Crezului şi primirea în braţe a pruncului după întreita afundare, ci în aceea de mărturisitor şi educator, formator, părinte spiritual care veghează la creşterea spirituală a finului, însoţindu-l pe acesta în toate etapele sale spirituale şi, aşa cum este tradiţia, fiindu-i alături chiar la cununia religioasă de mai târziu. Legătura dintre naş şi fin nu este una conjuncturală, este permanentă, iar rudenia spirituală instituită prin Sfânta Taină a Botezului este la fel de importantă ca aceea dintre părinţii trupeşti şi prunc, instituindu-se aceleaşi grade de rudenie şi impedimente la căsătorie până la gradul al III-lea. Naşul are bucuria de a fi părinte spiritual, dar şi responsabilitatea vegherii permanente la creşterea spirituală a pruncului. Acest efort al naşului trebuie să primească răspuns din partea finului prin respectul pe care trebuie să-l poarte întreaga viaţa şi prin modul de a apela la sfatul naşului şi a urma îndemnul spiritual al acestuia. În mod cert, naşul va juca un rol important în formarea morală a celui botezat.
Cât priveşte respectul finilor faţă de naşii lor, se înţelege de la sine că dacă aceştia le sunt părinţi spirituali, ei au datoria să asculte ca şi de părinţii lor biologici.
