Pesimismul ecumenic este o lipsă de încredere în Dumnezeu
26.01.2011, Vatican (Catholica) - Deşi creştinii sunt încă departe de unitatea pentru care s-a rugat Isus la Cina cea de Taină, resemnarea şi pesimismul sunt o lipsă de încredere în puterea Duhului Sfânt, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în ziua de marţi, 25 ianuarie 2010, la încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Celebrarea de încheiere a avut loc în Bazilica San Paolo fuori le mura, coincizând cu sărbătoarea Convertirii Sf. Paul. Pontiful i-a invitat pe credincioşi la recunoştinţă, deoarece în ultimele decenii mişcarea ecumenică „a făcut semnificativi paşi înainte”, astfel încât există „convergenţe încurajatoare şi consensuri cu privire la diferite puncte”, şi de asemenea „raporturi de stimă şi respect reciproc, precum şi de colaborare concretă în faţa provocărilor din lumea contemporană”.
„Totuşi, ştim bine că suntem încă departe de acea unitate pentru care Cristos s-a rugat şi pe care o găsim reflectată în portretul primei comunităţi din Ierusalim”, a recunoscut Pontiful. Prin referinţa la această comunitate a făcut aluzie la tema pentru Săptămâna de Rugăciune din acest an, care a fost pregătită de Biserica din Ierusalim şi care indică spre comunitatea primilor creştini. Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că unitatea pe care o doreşte Cristos nu este doar la nivelul structurilor, ci şi al mărturisirii unei singure credinţe şi al celebrării comune a cultului. „Căutarea restabilirii unităţii între creştinii despărţiţi nu poate aşadar să se reducă la o recunoaştere a diferenţelor reciproce şi la obţinerea unei convieţuiri paşnice: unitatea spre care tânjim este acea unitate pentru care însuşi Cristos s-a rugat şi care prin natura sa se manifestă în comuniunea credinţei, a sacramentelor, a slujirii”.
„Drumul spre această unitate trebuie să fie simţit ca imperativ moral, răspuns la o chemare precisă a Domnului. Pentru aceasta, trebuie învinsă tentaţia resemnării şi a pesimismului, care este lipsă de încredere în puterea Duhului Sfânt. Datoria noastră este de a continua cu pasiune drumul spre această ţintă, cu un dialog serios şi riguros, pentru a aprofunda patrimoniul teologic, liturgic şi spiritual comun; cu o cunoaştere reciprocă; cu formarea ecumenică a noilor generaţii şi, mai ales, prin convertirea inimii şi prin rugăciune. De fapt, aşa cum a declarat Conciliul Vatican II, ‘năzuinţa sfântă de a-i împăca pe toţi creştinii în unitatea Bisericii lui Cristos, una şi unică, depăşeşte puterile şi capacitatea omului’ şi, de aceea, speranţa noastră trebuie pusă în primul rând ‘în rugăciunea lui Cristos pentru Biserică, în iubirea Tatălui faţă de noi, în puterea Duhului Sfânt'”.
