Liturghia pentru studenţi suspendată în Barcelona pentru lipsa securităţii
27.01.2011, Barcelona (Catholica) - Administratorii Universităţii din Barcelona, Spania, au anunţat că Liturghiile din zilele de miercuri vor fi suspendate datorită protestelor unui grup de studenţi ce se prezintă ca „progresişti seculari”. Universitatea a anunţat că nu se vor mai celebra Liturghii „până când nu se vor găsi metodele de asigurare a securităţii studenţilor care doresc să participe la Liturghie”.
La începutul lunii noiembrie, cu puţin înainte de vizita pe care Papa Benedict al XVI-lea a făcut-o în Barcelona, un grup de studenţi a început să boicoteze Liturghiile universitare. Poliţiei i s-a cerut să asigure securitatea accesului în capelă. La 15 decembrie, aproximativ 40 de studenţi au întrerupt Liturghia din capelă. Pr. Mosen Lluis Ramos, unul dintre capelanii universitari, a spus: „sunt triste aceste boicotări”, ele „împiedicând oamenii să îşi exprime sincer ceea ce cred, iar aşa ceva nu poate fi permis”.
Universitatea are o înţelegere cu Arhidieceza de Barcelona din 1988. Înţelegerea permite ca o zonă din campus să fie folosită pentru Liturghii. „Articolul 18 din legea drepturilor omului şi propria constituţie garantează acest drept pentru cetăţeni”, a spus pr. Ramos. S-a încercat şi verificarea celor care intră în capelă. Catolicilor li s-a cerut să se identifice, dar aceste măsuri au făcut ca şi unii care s-ar fi cuvenit să intre să fie opriţi. Grupul anti-catolic, format din 40 de studenţi şi câteva câţiva profesori, au reuşit în cele din urmă – pe moment, se speră – suspendarea Liturghiei. „Au reuşit să convingă administraţia să facă ceea ce vor ei”, a declarat un profesor catolic.