Congregaţiile sunt forţa Bisericii locale
04.02.2011, Bucureşti (Catholica) - În ziua de 2 februarie, întreaga Biserică sărbătoreşte Prezentarea în Templu a Domnului, sau Întâmpinarea Domnului, ziua când Mama lui Isus, supunându-se prescrierilor Legii lui Moise, a venit împreună cu soţul ei, Iosif, la Templul din Ierusalim spre a-l oferi lui Dumnezeu pe Fiul ei întâi născut şi a împlini ritualul purificării. În această zi are loc şi ceremonia binecuvântării lumânărilor, care face referinţă la cuvintele bătrânului Simeon: „Ochii mei au văzut mântuirea pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină pentru luminarea neamurilor”, citim într-o relatare de pe ARCB.ro.
„Fraţilor preaiubiţi, acum patruzeci de zile, am sărbătorit cu bucurie Naşterea Domnului nostru Isus Cristos. Iar astăzi a venit ziua fericită în care Isus a fost prezentat în Templu, de Maria şi Iosif. Adunaţi laolaltă prin Duhul Sfânt, să ne îndreptăm spre casa lui Dumnezeu în întâmpinarea lui Cristos. Acolo îl vom găsi şi îl vom recunoaşte la frângerea pâinii, până ce va veni arătându-se în slavă”, a fost îndemnul cu care IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, a început ceremonia binecuvântării lumânărilor în Catedrala Sf. Iosif. Înalt Preasfinţia Sa, prezidând Sfânta Liturghie de la ora 17, i-a invitat pe toţi cei prezenţi în sfântul lăcaş, preoţi, persoane consacrate şi laici, să îl recunoască pe Isus ca Domn şi Mântuitor şi să dea mărturie despre El înaintea tuturor, „tresăltând de bucurie”.
Arhiepiscopul împreună cu preoţii şi persoanele consacrate au pornit în procesiune spre altar. Prezenţa persoanelor consacrate la procesiune este dată de sărbătorirea de către Biserica Catolică în această zi a Zilei Mondiale a Vieţii Consacrate, instituită în anul 1997 de către Papa Ioan Paul al II-lea, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru vocaţiile la viaţa consacrată. Acest lucru a fost amintit şi de IPS Ioan în cadrul predicii de la Sfânta Liturghie: „În ziua de 2 februarie, ziua Prezentării în Templu a lui Isus, Biserica de aici şi de pretutindeni, din lume, îi sărbătoreşte pe cei consacraţi, îi sărbătoreşte şi îi încurajează să meargă mai departe pe drumul consacrării lor cu seninătate, cu bucurie, cu fidelitate. Iubiţi credincioşi… Congregaţiile acestea din Arhidieceză sunt semnele puterii locale. Nu eu sunt un semn al puterii locale sau preotul, şi ei, preoţii, dar Congregaţiile sunt forţa Bisericii locale”.
Congregaţiile, a continuat Înalt Preasfinţia Sa, au rolul „de a fi semne vii ale lui Cristos în Biserica Sa”. Adresându-se apoi persoanelor consacrate, şi-a exprimat bucuria pentru prezenţa lor în Catedrală, spunând că „astăzi, noi ne rugăm cu voi şi pentru voi” pentru a fi statornice „în calea urmării vocaţiei pe care, prin harul lui Dumnezeu, aţi primit-o”. „Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi pentru dieceza noastră”, a încheiat Arhiepiscopul, spunând: „în voi stă puterea diecezei noastre, în rugăciunile voastre, în jertfele voastre, în activităţile voastre desfăşurate peste tot; nu vă laudă nimeni, nici eu nu vă laud, nici voi nu vă lăudaţi, dar lucrarea pe care o faceţi rămâne în ochii lui Dumnezeu. Noi credem că această lucrare simplă în fiecare zi supusă nu numai crucii, jertfei, ci supusă şi luminii, speranţei, noi credem că acestea transformă ceva în lumea noastră, în Biserica noastră, şi în voi, în noi toţi”.