Episcopii germani clasează: probleme deja dezbătute
09.02.2011, Berlin (Catholica) - În răspunsul la manifestul semnat de 143 teologi, care cere abolirea celibatului preoţesc şi hirotonirea femeilor, Episcopii catolici germani şi-au exprimat dezacordul. Un comunicat dat vineri de secretarul Conferinţei Episcopale Germane, pr. iezuit Hans Langendorfer, răspunde memoriului intitulat „Biserica în 2011: o cotitură necesară”, ce poartă semnăturile unor profesori din facultăţi teologice din Germania, Austria şi Elveţia.
Făcând referire la recentul scandal al abuzurilor sexuale, teologii cer reformă în diferite sectoare din viaţa Bisericii. Pr. Langendorfer a admis importanţa dialogului cu lumea teologică, dar a subliniat că, „în esenţă, memoriul reuneşte încă o dată probleme deja dezbătute”. „Din acest punct de vedere nu este mai mult decât un prim pas”, a susţinut el. Comunicatul susţine că „pe o serie de teme memoriul este în conflict cu convingerile şi declaraţiile teologice ale Bisericii de la cel mai înalt nivel”. Se mai spune în text că nevoia unei „clarificări suplimentare” va fi mai profund analizată de episcopat în timpul următoarei adunări plenare.
Celor interesaţi de problema celibatului, InfoSapientia.ro le răspunde într-o serie ajunsă acum la patru articole, intitulată „Celibatul sacerdotal în învăţătura Pontifilor”, reprezentând traduceri ale pr. Mihai Pătraşcu din L’Osservatore Romano. Iată articolele: Pius al XI-lea şi „Ad catholici sacerdotii”, Pius al XII-lea şi „Sacra virginitas”, Ioan al XXIII-lea şi Sfântul Paroh de Ars, şi Paul al VI-lea în furtuna de post-conciliu.