„Cathedral Plaza”, construcţie protejată politic
17.02.2011, Bucureşti (Catholica) - Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti constată cu îngrijorare că, în ciuda declaraţiilor politice, corupţia din România devine mai puternică la toate nivelurile. Iar atunci când sunt în joc zeci de milioane de euro sunt folosite toate subterfugiile murdare pentru muşamalizarea actelor ilegale. Autointitulata „Cathedral Plaza”, clădire protejată politic, face obiectul unui nou scandal. El a fost declanşat de dispunerea Neînceperii Urmării Penale (NUP) a beneficiarului autorizaţiei (Millenium Building Development) şi a constructorului (Bog’Art) în plângerile penale formulate de Primăria Municipiului Bucureşti, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de persoane fizice.
Chiar dacă instanţele de judecată au constatat nelegalitatea autorizaţiei de construire, procurorii s-au străduit exclusiv să valideze numai depoziţiile conducerii firmelor implicate în realizarea clădirii. Ei au îndepărtat toate probele care acuză desfăşurarea lucrărilor ilegale, continuate în baza unei autorizaţii de construire expirată dar şi nelegală, astfel cum a stabilit irevocabil Curtea de Apel Suceava şi, prin urmare, săvârşirea infracţiunii. Nici zecile de declaraţii, nici sutele de imagini fotografiate şi filmările care dovedesc executarea frenetică, cu zeci de muncitori, a lucrărilor în vederea finalizării unei construcţii ce nu avea şi nu are autorizaţie valabilă, („nu sunt de natură a crea convingerea că se efectuau lucrări de construire”, se arată în rezoluţia primită), nici constatările inspectorilor Primăriei Capitalei şi nici transmisiunile în direct ale televiziunilor nu au relevanţă pentru Parchetul sectorului 1.
Pentru procurori, doar un pretins proces verbal de recepţie a lucrărilor a cărui dată de întocmire este in mod vădit falsă, realizat în grabă între beneficiar şi constructor, cu largul concurs al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), însă fără participarea emitentului autorizaţiei, este suficient pentru a considera că nu există nici vinovăţie şi nici faptă penală. Este ciudată participarea unor inspectori ai ISU, ale căror semnături apar pe acest pretins proces verbal, care ar fi fost încheiat în data de 21.10.2010, deşi menţionează ca au obiecţiuni conform unei note din 28.10.2010 pe care refuză să o facă publică, deşi reprezentanţii ARCB au cerut acces la acest document.
„Am solicitat DNA să monitorizeze activitatea persoanelor direct implicate, întrucât se încearcă să se dea legitimitate acestei clădiri. Chiar dacă Guvernul anunţă toleranţă zero la acte ilegale, această construcţie se pare că face excepţie de la intransigenţa clamată la posturile de televiziune. Reprezentanţilor de seamă ai investitorilor li se deschid uşile palatelor Administraţiei iar Bisericii Catolice li se închid în permanenţă. Într-un moment, în care se discută intens intrarea României în spaţiul Schengen, iar oficialii români încearcă să demonstreze că şi-au făcut lecţiile, aceasta situaţie nu va fi trecută cu vederea de cei care vor lua decizia finală”, a afirmat pr. Ieronim Iacob, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei
Se dovedeşte, încă odată, că pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 nici hotărârea irevocabilă a Curţii de Apel Suceava, nici procesele câştigate de-a lungul a 5 ani de către ARCB, nici interesul public susţinut prin poziţiile Primarului General, Ministrului Culturii, Academiei Române, ONG-urilor, nici susţinerea Patriarhiei Române şi a Bisericii Armeneşti, nici preocuparea Parlamentului European şi a Vaticanului nu sunt suficiente pentru a apăra interesul public. Pe situl ARCB.ro puteţi viziona dovezile evidente ale comiterii infracţiunii la Cathedral Plaza. (Biroul de presă al Arhidiecezei de Bucureşti, pr. Ieronim Iacob, tel. 0733785554, email prieronim@tiscali.it)
Cei care au dus pe Mantuitor la Pilat stiau bine ce fac. Cu putin santaj, Pilat a fost corupt. Soldatii care rupeau cu bicele carnea de pe trupul Mantuitorului cu adevarat NU stiau ce fac.
In cazul „Cathedral Plazza” toti stiau si stiu ce fac. Cei care au corupt… pentru ca de secole nu au decat un gand. Cei corupti pentru ca nu au avut si nu au nimic deaface cu interesul national (al unui popor nascut crestin), cu interesul public. Interesele pe care le slujesc nu sunt de prin meleagurile mioritice… si nici macar ale Europei crestine. Probabil ca sunt constienti ca anumite pacate sunt imprescriptibile…
Cel caruia nu trebuie sa-i rostim numele ne face neputinciosi in fata acestui caz.
Daca as avea o putere as dinamita blocul ala nenorocit. Dar daca ma gandesc bine, mi-e teama ca tot peste Catedrala ar cadea.
Daca este ‘mana’ omeneasca sau diavoleasca numai bunul Dumnezeu stie.