Iubirea milostivă a lui Dumnezeu copleşeşte orice dreptate omenească
21.02.2011, Bucureşti (Catholica) - Conform calendarului bizantin, ieri, 20 februarie, s-a citit la Evanghelie parabola fiului risipitor, rânduite special de Biserică în perioada premergătoare Postului Mare, pentru pregătirea credincioşilor, în apropierea marelui praznic al Învierii Domnului. Înţelesurile duhovniceşti ale acestei pilde au fost explicate ieri de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din reşedinţa patriarhală, citim în Ziarul Lumina.
PF Daniel a arătat că Evanghelia duminicii a doua din perioada Triodului cheamă la pocăinţă deoarece pilda fiului risipitor are o legătură directă cu Taina Pocăinţei sau a Spovedaniei, care este şi taina împăcării noastre cu Dumnezeu. „În Duminica Fiului risipitor, Evanghelia este foarte bogată în înţelesuri duhovniceşti. În această pildă, a fiului risipitor, ni se arată deodată puterea pocăinţei, minunata lucrare a harului lui Dumnezeu, care iartă păcatele, şi frumuseţea vieţii omului iertat, care pune început bun în viaţa sa. Parabola fiului risipitor ne descoperă faptul că Dumnezeu este mai întâi de toate Iubire milostivă sau Bunătate, astfel încât bunătatea sau iubirea Sa milostivă copleşeşte dreptatea Sa, fiindcă tatăl din pilda fiului risipitor este chipul iubirii milostive a lui Dumnezeu Tatăl din Ceruri. […] Evanghelia Duminicii fiului risipitor ne cheamă la spovedanie, la mărturisirea păcatelor, la căinţă sau regret pentru păcate şi la hotărârea de a pune început bun în viaţa noastră, de a ne îmbrăca cu haina nouă pe care ne-o dau lacrimile pocăinţei şi taina iertării păcatelor.”
Deşi cheamă la pocăinţă şi la părerea de rău pentru păcate, pilda oferă oamenilor o perspectivă luminoasă deoarece pune în centrul atenţiei şi are ca finalitate bucuria reîntâlnirii cu Dumnezeu. Patriarhul României a explicat că această bucurie transpare din toate actele tatălui în momentul întoarcerii fiului pierdut. „Bucuria tatălui se vede prin faptul că a alergat în întâmpinare a fiului care se pocăieşte. Nu a stat în casă şi nu a aşteptat ca el să bată la uşă, ci a alergat în întâmpinarea lui şi l-a sărutat pentru a-i arăta că preţuieşte pocăinţa lui. El a poruncit ca acesta să fie îmbrăcat. […] Apoi, tatăl a poruncit ca să se facă ospăţ mare, să fie tăiat viţelul cel îngrăşat, care în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi este tocmai Sfânta Taină a Euharistiei, adică viţelul cel pregătit anume pentru zile mari, pentru bucurie mare. Astfel, Tatăl a arătat preţuirea sa faţă de fiul care l-a părăsit. Nu l-a mai întrebat cât a cheltuit, nu i-a reproşat nimic, pentru că sufletul recuperat şi mântuit al unui om care se întoarce la Dumnezeu este mai preţios decât toate bunurile materiale din lumea aceasta. Bucuria ridicării celui căzut, a aflării celui pierdut şi a învierii din moartea păcatului a celui mort sufleteşte a fost atât de mare, încât ea trebuia să se exprime în prânzul comuniunii”, a mai spus Întâistătătorul BOR.
