Zece ani de la trecerea la cele veşnice a pr. Hausner
08.03.2011, Bucureşti (Catholica) - Duminică, 6 martie 2011, comunitatea parohiei „Sf. Anton de Padova” din Constanţa a comemorat împlinirea a 10 ani de la trecerea la cele veşnice a pr. Constantin Hausner, fost paroh al comunităţii în perioada 1964-1979. Momentul de rugăciune a avut loc după Sfânta Liturghie de la orele 10.30 şi a fost condus de noul paroh al comunităţii, pr. Ieronim Iacob. La celebrare au participat pr. Anton Alecu, Decan de Constanţa, şi preoţii salezieni pr. Tiziano Baracco, pr. Dario Caron şi pr. Andrei Munteanu.
Pr. Constantin Hausner, citim pe ARCB.ro, s-a născut la Iaşi în ziua de 9 mai 1912; fiul lui Florian si al Anei. După clasele primare, la o şcoală de stat, a intrat în Seminarul Diecezan din Iaşi, în toamna anului 1923. La închiderea temporară a Seminarului din Iaşi a trecut la Seminarul Arhiepiscopal din Bucureşti (1927-1929). A urmat apoi studiile filozofice la Universitatea din Strasbourg (1929-1931) şi pe cele teologice la Academia Teologică din Bucureşti (1931-1936). A fost hirotonit preot la 23 septembrie 1936, la Iaşi, fiind primul preot catolic originar din acest oraş. Şi-a începe apostolatul la Iaşi, ca vicar parohial (la 1 octombrie 1936), ulterior deţinând şi oficiul de arhivar al Episcopiei de Iaşi. La 20 mai 1939 a fost numit paroh de Oţeleni, după care a fost transferat la Dărmăneşti (1939-1945), Gioseni (1945-1961), Valea Seacă (1951-1957) şi Nicolae Bălcescu.
La 1 iunie 1964 a fost numit paroh de Constanţa, unde a activat până în anul 1979 când s-a pensionat şi s-a retras într-o locuinţă particulară. Apreciat versificator şi cunoscător al muzicii bisericieşti, a contribuit la editarea colecţiei de cântări bisericeşti Cântaţi Domnului precum şi la traducerea în limba română a textelor lecţionarelor pentru Sfânta Liturghie. A trecut la Domnul la data de 5 martie 2001 şi a fost înmormântat, după două zile, în vecinătatea bisericii „Sfântul Anton” din Constanţa, acolo unde a slujit vreme de 15 ani. La Sfânta Liturghie de înmormântare, prezidată de Arhiepiscopul Ioan Robu, au participat peste 40 de preoţi din Arhidieceza de Bucureşti şi Dieceza de Iaşi, precum şi numeroşi credincioşi din oraşele de pe malul Mării Negre.