Mons. Roland Minerath: Impresionat de vitalitatea Bisericii voastre
09.03.2011, Iaşi (Catholica) - Mons. Roland Minnerath, Arhiepiscop şi Mitropolit de Dijon (Franţa), s-a aflat în Iaşi, susţinând printre altele la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi conferinţa „Evanghelizare şi postmodernitate”. A vizitat sediul Episcopiei de Iaşi şi a celebrat o Liturghie în Catedrala nouă, iar pr. Iosif Dorcu, decan de Iaşi, i-a solicitat un interviu publicat astăzi pe Ercis.ro. Îl preluăm integral în continuare:
– Excelenţa voastră, Mons. Roland Minerath, pentru început v-aş ruga să vă prezentaţi cititorilor noştri. Am văzut că sunteţi Episcop de Dijon, dar nu sunteţi un dijonez. Veniţi din altă parte. De unde?
– Eu vin din zona Lorena, undeva la graniţa dintre Franţa şi Germania. Mi-am petrecut primii ani ai mei ca student şi ca preot în Alsacia. Înainte de a fi Arhiepiscop de Dijon, am fost, timp de 16 ani, profesor al Facultăţii de Teologie Catolică la Universitatea din Strasbourg. La Universitatea din Strasbourg, vreau să vă spun că am întâlnit foarte mulţi studenţi din România, fie catolici, fie ortodocşi. Chiar mulţi dintre ei, studenţi eminenţi, îmi amintesc că au făcut teza împreună cu mine. Strasbourg-ul întotdeauna a fost un centru universitar cu strânse legături cu România.
– Am văzut că aveţi ca deviză episcopală: Major autem caritas. Chiar şi în discursurile Preasfinţiei voastre am întâlnit foarte des cuvântul caritas. De ce această insistenţă pentru acest cuvânt?
– Cuvântul caritas îmi este preferat pentru că această deviză aleasă de mine are, mai întâi, legătură cu numele meu, Minerath. Este un cuvânt de origine germană care s-ar traduce cu: sfatul iubirii. Pe de altă parte, m-am inspirat din Scrisoarea Întâi a Sfântului Apostol Paul către Corinteni, capitolul 13, unde iubirea este ridicată la rang suprem. Consider că este o deviză foarte potrivită care, în acelaşi timp, mă obligă şi pe mine foarte mult.
– Într-un discurs al dumneavoastră, din anul 2010, vorbiţi insistent despre migranţi, despre demnitatea migrantului. Şi noi ne confruntăm cu această problemă, dar într-un alt mod, ca ţară de plecare a migranţilor. Cum vedeţi dumneavoastră, fiind dintr-o ţară de sosire a migranţilor, această problemă atât de complicată.
– La noi, este adevărat, avem de-a face cu imigranţi, cei care sosesc din alte ţări. Am scris un editorial despre demnitatea migrantului, deoarece în ultimul timp în Franţa au apărut diferite animozităţi contra imigranţilor. Eu, ca Episcop, am considerat de datoria mea să iau apărarea acestor grupuri. Mi se pare nedemn să se catalogheze grupuri întregi şi să nu li se acorde drepturile elementare de a se stabili într-o anumită ţară. Trebuie amintite mereu principiile şi drepturile, nu numai morale, dar chiar şi umane, de mişcare şi de rezidenţă ale persoanei. O ţară civilizată trebuie să aibă disponibilitatea de a-i primi şi accepta pe cei care cer, în condiţii normale, drept la azil. Să nu uităm că majoritatea ţărilor civilizate europene s-au dezvoltat, de multe ori şi în mare parte, datorită străinilor, migranţilor. De aceea, consider că ele trebuie să fie deschise unei primiri cordiale şi să ofere o şansă acestor persoane care doresc să trăiască în condiţii mai bune.
– În activitatea dumneavoastră aţi fost şi membru al Comisiei mixte de dialog teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă. După părerea Preasfinţiei voastre, există speranţe concrete, există un progres în tot acest dialog?
– Aşa cum ştiţi este o comisie care s-a format în urmă cu peste treizeci de ani. Eu am intrat în această comisie în urmă cu 10 ani. Am putu să urmăresc dezbaterile în aceşti ani. Trebuie să spun că au fost multe lucruri spuse bine, dar acum s-a ajuns la un punct destul de dificil în cadrul dialogului: despre primatul în Biserică, un primat universal. Tocmai de aceea noi am consacrat discuţiile de la ultimele întâlniri studiului primatului în primul mileniu al creştinismului. Vă daţi seama că sunt multe greutăţi în această problemă. Dar eu personal sunt convins că se pot depăşi aceste dificultăţi. Dacă dialogul va fi unul obiectiv şi cu multă bunăvoinţă de ambele părţi, cu siguranţă, va exista un progres. Să mai spun că nu toţi ortodocşii care participă la dialog au aceeaşi părere despre primat – există şi mulţi de mare bunăvoinţă care doresc un adevărat progres. Dacă se lucrează documentat, cu o privire de ansamblu asupra istoriei, ni se va permite să vedem roade concrete ale acestui dialog.
– Într-un alt discurs pomeniţi despre două realităţi: catecumenat şi reînceput. Ce vreţi să spuneţi prin acest cuvânt: reînceput?
– Este o expresie pe care am folosit-o, şi pe care o folosesc adesea, şi care se referă la persoanele care au fost botezate în copilărie, dar care nu au fost educate deloc în credinţa creştină. Aşa au pierdut credinţa creştină, dar pe care o descoperă la o vârstă adultă. În diferite ocazii, ei redescoperă credinţa şi pornesc pe un nou drum; este un drum de catecumenat, cu singura diferenţă că ei au fost botezaţi deja.
– Această idee de convertire a lor este rodul Bisericii sau al lor personal? Spun aceasta pentru că am văzut că la Dijon există un oficiu special pentru catecumeni şi reîncepători.
– Cererea de a reveni în Biserică le aparţine lor, dar apoi Biserica le oferă posibilitatea de a asimila şi de a aprofunda credinţa asemenea catecumenilor. Este un drum lung şi dificil pe care ei îl acceptă. La noi în Dieceză există anual 30-40 de catecumeni adulţi care cer botezul, dar, împreună cu ei, primesc formare creştină un număr foarte mare de botezaţi. Pentru ei, chiar dacă sunt botezaţi, se va oferi ulterior, la capătul drumului catecumenal, prima împărtăşanie şi mirul, dacă nu le-au primit deja.
– În cele din urmă, vă solicit un cuvânt de încurajare şi un salut pentru cititorii noştri!
– Nu cred că eu ar trebui să încurajez credincioşii voştri, ci eu rămân uimit şi impresionat de vitalitatea Bisericii voastre locale. Descopăr aici mulţimea de activităţi şi iniţiative. Am fost primit foarte cordial de Episcopul Petru Gherghel, de rectorul seminarului. Mă bucur că am avut această întâlnire cu seminariştii de la Iaşi (care sunt într-un număr admirabil), şi ocazia de a celebra cu Episcopii de la Iaşi o Liturghie în catedrala de aici. În aceste câteva zile am întâlnit o vitalitate care m-a impresionat. Asta se vede din: numărul mare de seminarişti, numărul mare de preoţi pe care îi aveţi în Dieceză. Eu sunt bucuros să văd aceste lucruri deoarece, în Franţa, suferim foarte mult din cauza lipsei vocaţiilor, a tinerilor care doresc să devină preoţi. Văzând Biserica voastră, îmi vine să spun că sunteţi ca un plămân care acceptă să susţină viaţa Bisericii universale, care se străduieşte să vină şi în ajutorul altor Biserici locale occidentale care au nevoie de un suflu nou.
