Papa despre misterul Schimbării la Faţă
20.03.2011, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea l-a arătat pe Cristos ca unica noastră locuinţă, în discursul său dinaintea rugăciunii Angelus de la amiază din ziua de duminică, 20 martie 2011, recitată împreună cu credincioşii reuniţi în Piaţa San Pietro. După rugăciunea Angelus şi înainte de saluturile în diferite limbi, Pontiful a lansat un apel referitor la situaţia din Libia şi nordul Africii. „În zilele trecute, ştirile îngrijorătoare care soseau din Libia au trezit şi în mine o vie trepidaţie şi temeri. Am făcut pentru aceasta o rugăciune specială la Domnul în timpul săptămânii de Exerciţii spirituale. Urmăresc acum ultimele evenimente cu mare îngrijorare, mă rog pentru cei care sunt implicaţi în dramatica situaţie a acelei ţării şi adresez un presant apel celor care au responsabilităţi politice şi militare, pentru ca să aibă la inimă, înainte de toate, nevătămarea şi siguranţa cetăţenilor şi să garanteze accesul ajutoarelor umanitare. Populaţiei doresc să îi dau asigurarea apropierii mele profunde, în timp ce cer de la Dumnezeu ca un orizont de pace şi de concordie să apară cât mai repede asupra Libiei şi a întregii regiuni nord-africane”. Vă oferim discursul Sfântului Părinte după traducerea realizată de Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
Mulţumesc Domnului care mi-a dat să trăiesc în zilele trecute exerciţiile spirituale, şi sunt recunoscător celor care mi-au fost aproape cu rugăciunea lor. Duminica de astăzi, a doua din Postul Mare, este numită a Schimbării la Faţă, deoarece Evanghelia relatează acest mister din viaţa lui Cristos. El, după ce le-a prevestit ucenicilor patima Sa, „i-a luat cu sine pe Petru, Iacob şi Ioan fratele său şi i-a dus la o parte, pe un munte înalt. Acolo s-a schimbat la faţă înaintea lor: faţa lui strălucea ca soarele, iar hainele lui au devenit albe ca lumina” (Matei 17,1-2). Potrivit simţurilor, lumina soarelui este cea mai intensă care se cunoaşte în natură, dar, potrivit spiritului, ucenicii au văzut pentru scurt timp o strălucire încă şi mai intensă, cea a slavei divine a lui Isus, care luminează întreaga istorie a mântuirii. Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că „hainele devenite albe purtau simbolul cuvintelor Sfintei Scripturi, care deveneau clare şi transparente şi luminoase” (Ambiguum 10: PG 91, 1128 B).
Spune Evanghelia că alături de Isus transfigurat, „li s-au arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu el” (Matei 17,3); Moise şi Ilie, figura Legii şi a Profeţilor. Atunci Petru, extaziat, a exclamat: „Doamne, ce bine ne simţim aici! Dacă vrei, să facem aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie” (Matei 17,4). Sfântul Augustin comentează spunând că noi avem doar o singură locuinţă: Cristos; El „este Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvânt al lui Dumnezeu în Lege, Cuvânt al lui Dumnezeu în Profeţi” (Sermo De Verbis Ev. 78,3: PL 38, 491). De fapt, însuşi Tatăl proclamă: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc toată bucuria. Pe El să-l ascultaţi!” (Matei 17,5).
Schimbarea la Faţă nu este o schimbare a lui Isus, ci este revelarea dumnezeirii Sale, „întrepătrunderea fiinţei Sale cu Dumnezeu, care devine lumină pură. În fiinţa Sa una cu Tatăl, Isus însuşi este Lumină din Lumină” („Isus din Nazaret”). Petru, Iacob şi Ioan, contemplând divinitatea Domnului, sunt pregătiţi să înfrunte scandalul crucii, cum se cântă într-un imn străvechi: „Schimbatu-te-ai la faţă pe munte, Cristoase Dumnezeule, şi ucenicii Tăi, pe cât puteau cuprinde, au văzut mărirea Ta: ca, atunci când te vor vedea răstignit, să înţeleagă că Patima Ta era de bunăvoie şi să vestească lumii că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui” („Kontakion eis ten Metamorphosein” in Menaia, t. 6, Roma 1901, 341).
Iubiţi prieteni, să ne facem părtaşi şi noi de această viziune şi de acest dar suprafiresc, acordând spaţiu rugăciunii şi ascultării Cuvântului lui Dumnezeu. În afară de aceasta, mai ales în acest timp al Postului Mare, vă îndemn, cum scrie Slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea, „să răspundeţi la porunca divină a pocăinţei prin unele acte de bunăvoinţă în afara renunţărilor impuse de greutatea vieţii zilnice” (Constituţia apostolică Paenitemini, 17 februarie 1966, III, c: AAS 58 [1966], 182). Să o invocăm pe Fecioara Maria, pentru ca să ne ajute să îl ascultăm şi să îl urmăm mereu pe Domnul Isus, până la patima şi crucea Sa, pentru a lua parte şi la slava Sa.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
