Cel mai tânăr Episcop va fi pentru Arhidieceza de Detroit
22.04.2011, Detroit (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea l-a numit pe preotul Jose Arturo Cepeda din Texas ca Episcop auxiliar de Detroit. La vârsta de 41 de ani, va fi cel mai tânăr Episcop din SUA. Actualmente îndeplineşte funcţia de rector al Seminarului din San Antonio, fiind al treilea dintr-o recentă rundă de numiri de Episcopi auxiliari pentru Arhidieceza de Detroit. La aflarea veştii, preotul – care nu a vizitat până acum Detroitul, oprindu-se doar în aeroport – s-a declarat încântat. „Voi învăţa multe despre Biserica din Detroit. Dumnezeu este Cel care face toată munca şi ne dă harurile de care avem nevoie. Noi trebuie doar să spunem ‘da’, ca Maria. Aceasta este atitudinea mea.”
Cepeda cu Donald Hanchon şi Michael Byrnes, ceilalţi doi Episcopi numiţi, vor fi consacraţi la 5 mai, la Liturghia din Catedrala Preasfântului Sacrament. Arhiepiscopul Allen H. Vigneron a salutat numirea preotului şi a spus că noul Episcop „vine cu misiunea apostolică de a-şi folosi toate darurile şi talentele pentru slujirea Poporului lui Dumnezeu din Southeast Michigan, cu o atenţie specială pentru hispanici”. „Este cu adevărat un fiu al Fecioarei de Guadalupe. Ştiu că Maria îl va ajuta să îşi împărtăşească darurile, astfel ca noi toţi – din culturi atât de diverse – să ne împărtăşim darurile unii cu alţii.”
Arhiepiscopul Jose Gomez, fost lider al Arhidiecezei de San Antonio, acum conducând Arhidieceza de Los Angeles, a spus pentru CNA că numirea pr. Cepeda îl bucură nespus. L-a descris pe viitorul Episcop ca pe un „apropiat şi valoros colaborator”, prin funcţiile pe care le-a deţinut, de director cu vocaţiile, iar mai apoi rector de seminar. Arhidieceza de Detroit primeşte astfel „un preot bun şi un păstor plin de zel şi energie”, a adăugat Arhiepiscopul Gomez. „Cu siguranţă i se va simţi lipsa în San Antonio, dar ca Episcop va sluji o turmă mai mare. Pr. Cepeda poate conta pe rugăciunile mele fierbinţi pentru noile sale îndatoriri pastorale.”
Născut în San Luis Potosi, Mexic, pr. Cepeda a ajuns în SUA cu familia la vârsta de 19 ani, când deja alesese preoţia. A fost hirotonit în 1996, în parohia Sf. Maria Magdalena din San Antonio. După ce a fost viceparoh la Catedrala San Fernando din San Antonio, timp de patru ani, a urmat cursurile Universităţii Sf. Toma de Aquino din Roma, unde şi-a luat doctoratul în teologie. La întoarcere a predat la seminar, pe care l-a condus din 2010. A fost şi director cu vocaţiile în Arhidieceză şi s-a ocupat şi de un spectacol bilingv de la o televiziune catolică din San Antonio.
