Mărturii la Veghea de rugăciune în pregătire pentru beatificare
01.05.2011, Roma (Catholica) - Peste 200.000 de persoane au participat la Veghea de rugăciune în pregătire pentru beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea. Aceasta a început la ora 8 p.m., în seara zilei de sâmbătă, 30 aprilie 2011, în Circus Maximus din Roma, cu proiectarea unei înregistrări video reamintind Anul Jubiliar 2000 şi cântecul „Jesus Christ, You Are My Life”, interpretat de Corul Diecezei de Roma şi Orchestra Conservatorului Santa Cecilia, dirijate de Mons. Marco Frisina. După aceasta, 30 de tineri din parohiile din Roma au aşezat lumini aprinse înaintea unei copii a icoanei Fecioarei Maria Salus Populi Romani, patroana oraşului. A fost prezentat apoi un scurt material video reamintind ultimele luni ale pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea, un timp marcat de suferinţa sa. După interpretarea cântecului polonez „O, Maica Milostivirii”, a susţinut un discurs Joaquin Navarro-Valls, fostul director al Biroului de Presă al Sfântului Scaun, în perioada 1984-2006.
„Atunci când, în timpul funeraliilor Papei Ioan Paul al II-lea, am văzut sloganul ‘Sfânt imediat’, m-am gândit: ‘cineva este sfânt în timpul vieţii, sau nu va fi niciodată’. Aşa a fost Papa Ioan Paul al II-lea”, a afirmat el. „Pentru un creştin, a te ruga este o datorie dar şi rodul convingerii: pentru Papa Ioan Paul al II-lea era o necesitate, nu putea să trăiască fără rugăciune. A-l vedea pe el în rugăciune însemna a vedea o persoană angajată într-o conversaţie cu Dumnezeu… îşi umplea rugăciunea cu nevoile celorlalţi… Primea mii de mesaje din lumea întreagă. L-am văzut stând în genunchi ore la rând în capela sa cu aceste mesaje în mână… ele constituiau tema conversaţiilor sale cu Dumnezeu. Nu cred că rămânea vreun loc în rugăciunea sa pentru el însuşi, că s-a rugat vreodată pentru propriile lui nevoi… Am învăţat multe de la el referitor la persoana umană, în care vedea chipul lui Dumnezeu, şi acest lucru a fost central pentru pontificatul lui: respectul pentru caracterul transcendent al persoanei, care se află în pericolul de a fi tratată ca un obiect. Şi acest respect este ceva care, odată experimentat alături de cineva ca el, nu îl mai poţi uita… Îţi mulţumesc, Papă Ioan Paul al II-lea, pentru capodopera în care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ai transformat viaţa ta!”
„Papa Ioan Paul al II-lea al meu”, un material video realizat de Oficiul pentru Pastoraţia Universitară al Vicariatului de Roma, a precedat mărturia Sr. Marie Simon-Pierre, călugăriţa franceză a cărei vindecare miraculoasă a deschis calea pentru procesul de beatificare. „Am suferit de boala Parkinson începând din 2001”, a spus ea, „şi semnele clinice ale bolii s-au înrăutăţit în săptămânile de după moartea Papei Ioan Paul al II-lea. În după-amiaza zilei de 2 iunie 2005, i-am cerut Maicii superioare Marie Thomas să găsească o altă călugăriţă care să poată prelua responsabilităţile mele… deoarece nu mai aveam putere, eram epuizată… Maica superioară a ascultat cu atenţie… reamintindu-mi că toate comunităţile Congregaţiei noastre se rugau pentru vindecarea mea, invocând mijlocirea Papei Ioan Paul al II-lea… Sperau într-un miracol care ar putea contribui la cauza de beatificare a acestui Papă care a fost atât de important pentru Institutul nostru”.
„Am fost vindecată în timpul nopţii de 2/3 iunie din acel an (2005)… M-am trezit brusc şi am mers în capela comunităţii pentru a mă ruga înaintea Preasfântului Sacrament. O mare pace mi-a inundat sufletul, un sentiment de bine… Mai târziu, m-am alăturat comunităţii pentru rugăciunea laudelor şi am primit Euharistia… A trebuit să merg 50 de metri. Atunci mi-am dat seama că braţul meu stâng, care fusese paralizat din cauza bolii, începea să se mişte. Sunt şase ani de când nu am mai primit nici un tratament. De la vindecare, viaţa mea este normală… Ceea ce mi-a dat Domnul să trăiesc prin mijlocirea Papei Ioan Paul al II-lea este un mare mister, dificil de explicat în cuvinte… Din momentul în care am acceptat ca întreaga Congregaţie să se roage prin mijlocirea Papei Ioan Paul al II-lea pentru însănătoşirea mea, am spus întotdeauna că voi face tot posibilul pentru ca rugăciunile noastre să fie auzite. Da, tot posibilul pentru ca Papa Ioan Paul al II-lea să poată fi recunoscut ca fericit şi sfânt al timpului său, tot posibilul pentru Biserică, tot posibilul pentru ca lumea să creadă, tot posibilul pentru ca viaţa să fie respectată şi toţi cei care lucrează în slujba vieţii să fie întăriţi”.
“Sunt fericit, asa sa fiti si voi!”(II)
Sfantul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea, era fericit si transmitea bucurie, pentru ca a umblat cu Dumnezeu pe cararile lumii, pentru ca a trait in prezenta Lui…pentru ca L-a dus pe Dumnezeu in mijlocul multimilor… pentru ca s-a incredintat total Mamei Ceresti…, fericit pentru ca a reusit in imitatio Christi.
Minunile pe care le-a făcut Isus le putem clasifica în: minuni asupra persoanei Sale, minuni asupra oamenilor şi minuni asupra naturii create prin El.
Ceea ce avem deja în cazul Papei Ioan Paul al II-lea, avem adevărate minuni asupra persoanei Sale:
– iertarea şi îmbrăţişarea agresorului său….;
– cere iertare în numele altora, pentru greşelile de până acum ale Bisericii;
– merge la Zidul Plângerii făcând unitate cu Poporul ales-frate mai mare al Creştinismului;
– Întâlnirea de la Assisi- minune prin care s-a gustat fraternitatea universala;
– În jurul trupului său pregătit să intre în aşteptarea Învierii, Tatăl a împlinit dorinţa Fiului Său „ca toţi să fie Una, – pentru ca lumea să creadă”;
Noi suntem martorii acestei minuni!(la vizita Papei Ioan Paul II la Bucuresti) Momentul de unitate realizat de către Dumnezeu-Tatăl ne lasă să percepem cuvintele Sale: şi „acesta este fiul Meu…”
– este confirmarea adevărului că este cu adevărat fiu în Fiul.
Santo subito! Este glasul fiilor lui Dumnezeu, convertiţi, care strigă astfel pentru că li s-au deschis ochii şi au privit (văzut) trăirea personală, eroismul cu care a sfătuit şi încurajat: “Nu vă temeţi!”
Santo subito! – strigăt de unitate creştin şi necreştin.
Prin viaţa şi pontificatul său a condus la întâlnirea cu creştinismul… în Numele lui Cristos.
Santo subito! cu alte cuvinte: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta!”
Santo subito! – strigătul Bisericii Universale atât luptătoare, cât şi triumfătoare. Subito santo este sigur şi strigătul mut al copilaşilor nenăscuţi pentru care s-a rugat şi a căror apărare a luat-o, cerând de la mame şi taţi, de la medici şi asistente…. Şi de la oameni implicaţi în săvârşirea avorturilor… dreptul la viaţa dăruită de Dumnezeu.
Santo subito! strigă ceata sfinţilor… A dovedit fecunditatea Bisericii prin beatificarea şi canonizarea atâtor sfinţi… Biserica cea vie a lui Cristos.
Santo subito! strigă şi cel iertat Aga, care a simţit iertarea şi îmbrăţişarea cristică a Papei Ioan Paul al II-lea, după ce el încercase să-I curme viaţa. El a urât păcatul şi a iubit pe păcătoşi.
A mers să-L ducă pe Cristos mulţimilor, care pentru o perioadă de 26 de ani a cunoscut revitalizarea izvorâtă din Conciliul Vatican II.
„Sunt fericit!” a exclamat înainte de a trece la cele veşnice… „aşa să fiţi şi voi!” … să ne străduim să ne sfinţim vieţile, pentru că Tatăl nostru este sfânt. Aşa cum însuşi lasă drept moştenire în notele testamentare : „Încă o dată doresc să mă încredinţez total harului Domnului. El Însuşi va decide când şi cum trebuie să îmi închei viaţa pământească şi slujirea pastorală. În viaţă şi în moarte, Totus Tuus prin Maria Neprihănita. Acceptând această moarte, încă de acum, sper ca Cristos să îmi dea harul pentru trecerea finală, adică pentru Paştele (meu). Sper de asemenea ca El să o facă utilă şi pentru această cauză mai importantă pe care caut să o slujesc: mântuirea oamenilor, apărarea familiei umane şi, în ea, a tuturor naţiunilor şi a tuturor popoarelor (între ele, în mod special mă îndrept spre Patria mea pământească), şi utilă pentru persoanele pe care mi le-a încredinţat în mod special, pentru problema Bisericii, pentru gloria lui Dumnezeu Însuşi.“
Propunere concreta: sa punem in practica in viata noastra lectia iubitului nostru Papa, pentru a deveni …fericiti… . Primul pas: sa ne incredintam total Preasfintei Fecioare Maria. Apoi ca si Mama Il vom putea duce pe Cristos celorlalti.
Exista intre noi, copii ai Tatalui care-L duc celorlalti. Aceasta a reusit Papa Ioan Paul al II-lea.
…pastrand proportiile… : intr-o zi pe cand aveam mare nevoie de incurajare, de intarire…asa cum Isus a fost intarit de catre inger cand a pornit spre Rastignire…s-a ingrijit El …si a sunat telefonul… auzind tocmai in acel moment greu, vocea unui prieten…a celui mai drag, prin care El intervine de o viata si ma invioreaza, am exclamat:” O, Dumnezeul meu…”. Acesta surprins:”Ce-ai spus?!” Atunci, am lamurit ca intotdeauna cand relizez cum intervine El in viata mea, imi exprim bucuria facandu-L partas bucuriei mele… . Era o persoana prin care Divinul Pedagog lucreaza in viata mea.
…saptamana trecuta, mergand de la Resita, la Spitalul Judetean Timisoara, cu fiica noastra Bernadeta-Rut, unde prietena mea, Nuti este internata pentru operatie,.. cand ne-a vazut, ne-a imbratisat spunand cu glas tare:” A venit Dumnezeu la mine!” Mi s-a oprit respiratia…. Mi-a citit uimirea si a adaugat” Da, voi mi L-ati adus!” …am meditat acasa expresia ei care la prima vedere m-a socat, apoi am inteles multe: ca oamenii Il asteapta pe El prin noi. Acum, ma trec fiori…si ma intreb oare pana acum ce am transmis celorlalti…?! si chiar acum Il rog sa ma ajute sa-L duc cu mine mereu… si chiar simt ca aceasta ma face cu adevarat fericita… si Il rog sa ma foloseasca…ma pun la dispozitia Lui.
Haide sa incercam impreuna sa devenim fericiti…doar prezenta Lui aduce adevarata fericire!
Prof. dr. Elena Stefanescu- Resita