Sfinţirea bisericii din Valea lui Mihai
21.05.2011, (Catholica) - Duminică, 22 mai 2011, de la orele 10.30, va avea loc sfinţirea bisericii greco-catolice din localitatea Valea lui Mihai. Biserica va fi consacrată de Preasfinţia Virgil Bercea, Episcop de Oradea, alături de un sobor de preoţi. La eveniment sunt invitaţi oficialităţi de stat şi locale şi credincioşi. Construcţia bisericii a durat şapte ani. Dorinţa edificării unui lăcaş de cult s-a realizat, în primul rând, prin sprijinul Episcopului Virgil Bercea şi al unor Episcopii şi Asociaţii catolice din Europa şi America de Nord, dar şi prin contribuţia statului, a sponsorilor şi credincioşilor locali.

Mai multe detalii la: http://www.bru.ro/oradea/anunt-sfintirea-bisericii-din-valea-lui-mihai/
