Binecuvântarea Grotei de Lourdes de la Lunca Proieni
04.07.2011, Bucureşti (Catholica) - Duminică, 3 iulie 2011, comunitatea romano-catolică din Brezoi s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. După ce i-au primit cu pâine şi sare pe distinşii oaspeţi, PS Jacques Perrier, Episcop de Tarbes-Lourdes, şi PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, au intrat în procesiune împreună cu preoţii invitaţi în biserica parohială, unde s-a celebrat Sfânta Liturghie solemnă, animată de corul de tineri din parohia romano-catolică „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Bucureşti.
După Sfânta Liturghie a urmat un concert de muzică vocal-religioasă susţinut de patru solişti de la Filarmonica din Râmnicu-Vâlcea, apoi cu toţii s-au îndreptat spre Lunca Proieni (Brezoi), unde a fost amplasată grota cu statuia Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes şi a Bernadetei, ambele lucrate în atelierele de la Lourdes, citim într-un material semnat de pr. Sebastian Gilbert Iavorschi pe situl Arhidiecezei de Bucureşti.
Lângă cele două statui a fost amplasată Crucea Mântuitorului în mărime naturală, asemenea celorlalte două statui. În cadrul ceremonialului binecuvântări a avut loc amplasarea a trei bucăţi de rocă (două de la Lourdes şi una din râul Iordan) de către cei trei Episcopi prezenţi: PS Jacques Perrier, Episcop de Tarbes-Lourdes, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, şi IPS Gherasim Cristea, Arhiepiscop al Râmnicului.
