Sfinţirea Centrului pentru Boli Rare la Zalău
04.07.2011, Zalău (Catholica) - Primul Centru Pilot de Referinţă pentru Boli Rare din Romania a fost sfinţit marţi, 28 iunie 2011, de PS Virgil Bercea, la Zalău, moment la care au participat şi miniştrii sănătăţii din România şi Norvegia, ambasadorul Norvegiei în Romania, precum şi autorităţile locale şi judeţene. Centrul NoRo pentru boli rare de la Zalău este al treilea de acest gen din Europa şi a avut ca promotor pe Dorica Dan, preşedintele Asociaţiei Prader Willi şi „sufletul” acestei acţiuni. Partener al acestui centru este şi parohia „Sfânta Familie” din Zalău, care s-a implicat în susţinerea proiectului, cu susţinerea Episcopului greco-catolic de Oradea, citim pe BRU.ro, în materialul semnat de pr. Valer Părău.
În cuvântul său, Preasfinţitul Virgil, pornind de la pilda vindecării orbului din naştere – „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9, 3) – a prezentat rolul pe care familia şi, în general, societatea îl are în problema bolnavilor. Preasfinţitul Virgil a arătat necesitatea apropierii Bisericii de familiile cu persoane bolnave: „Dumnezeu doreşte mereu să redea speranţa familiilor care încep să şi-o piardă…”, insistând pe rolul providenţei divine care transformă greutatea bolilor într-o oportunitate pentru oameni, precum în pilda evanghelică. Parohia „Sfânta Familie”, scrie părintele paroh în materialul amintit, doreşte ca şi pe viitor să fie un colaborator activ în acest centru înfiinţat la Zalău, conştienţi de faptul că acest proiect va reprezenta pentru pacienţii şi familiile lor un pas spre rezolvarea problemelor lor, lucru exprimat şi de primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, în discursul său de la deschiderea centrului. De fapt, fiecăruia îi revine datoria creştinească de a fi alături de familiile bolnavilor, pentru a diminua sentimentul de izolare. În această privinţă, prin acţiunile Asociaţiei Famisaj se încearcă implicarea activă a tinerilor în sprijinirea persoanelor cu dezabilităţi.



