Hram şi pelerinaj la Mănăstirea Sf. Maria din Baia Mare
17.08.2011, Baia Mare (Catholica) - Comunitatea Surorilor Baziliene, aproximativ două mii de credincioşi, numeroşi preoţi şi persoane consacrate, alături de Păstorul lor, PS Vasile Bizău, au sărbătorit hramul Mănăstirii „Sf. Maria” din Baia Mare, de mărita sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, pentru a o lăuda împreună pe Preasfânta Născătoare şi Pururea Fecioară, a o cinsti şi a-i cere ocrotirea Sa de Mamă, citim într-un material apărut astăzi pe BRU.ro.
La eveniment au fost prezente surori din toate comunităţile provinciei alături de Superioara Provinciala Maica Valentina. Rugăciunea a început în după-masa zilei de 14 august,ajunul sărbătorii, când a fost dusă in procesiune icoana făcătoare de minuni. S-a continuat cu rugăciuni către Preasfânta Fecioară Maria toată noaptea. A doua zi, preoţii din parohiile din Baia Mare şi împrejurimi au venit împreună cu credincioşii, în procesiune cu prapori şi cântece mariane. PS Vasile Bizău a însoţit procesiunea până la mănăstire. La poarta mănăstirii, copii îmbrăcaţi în costume populare, specifice zonei, după obiceiul tradiţional, l-au întâmpinat cu pâine şi sare.
„Mulţumim lui Dumnezeu pentru această sărbătoare”, scriu surorile baziliene, „în care am preamărit-o împreună pe Preasfânta Fecioară , care şi-a deschis braţele ei de mamă şi a primit sub mantia sa pe toţi pelerinii, de aproape şi de departe împlinindu-le rugăciunile şi cererile, ascultându-le necazurile şi întărindu-i.”



