Cursuri de formare despre Metoda Ovulaţiei Billings
09.09.2011, Roman (Catholica) - Asociaţia „Familia şi Viaţa” din Roman organizează cursuri de învăţare a Metodei Ovulaţiei Billings în vederea iniţierii în utilizarea acestei metode, cursanţii urmând să devină învăţători de metodă. Cursurile vor avea loc la Casa de Reculegere a Misionarilor Verbiţi din Traian în două etape: 7-9 octombrie şi 21- 23 octombrie 2011. Acest curs iniţial este începutul unui parcurs formativ specific metodei, iar următoarele etape de formare vor fi organizate în anul 2012 şi vor fi coordonate de către Institutul de Studii şi Cercetări pentru Reglarea Fertilităţii Umane din cadrul Universităţii „Sacro Cuore” din Roma.
Sunt invitate să participe la formare acele persoane doritoare să cunoască Metoda Ovulaţiei Billings, să o aplice în viaţa de familie proprie şi să dorească să înveţe ulterior şi pe alte persoane din comunităţile din care fac parte. Pot participa şi tinere necăsătorite care doresc să-şi cunoască propria fertilitate. Această acţiune educativă cere o grijă particulară pentru selecţia şi formarea profesională a persoanelor care învaţă metodele naturale. Acestora nu numai că li se cere o profundă pregătire ştiinţifică ce va fi achiziţionată pe parcursul de formare, ci şi capacităţi didactice adecvate, calităţi umane şi morale indispensabile pentru transmiterea valorilor metodelor naturale, dar şi achiziţionarea de abilităţi pentru a acorda consiliere în acest domeniu.
Organizăm acest curs în vederea promovării reglementării naturale a sarcinilor care este o exigenţă pastorală actuală, de mare folos familiei de azi. Această alternativă vine să preîntâmpine una dintre marile probleme cu care se confruntă familia: extinderea fenomenului contracepţiei şi a avortului. Acum, când ne aflăm în Anul Familiei, se impune cu necesitate ca familia tânără, soţii, logodnicii să fie călăuziţi să descopere valorile etice şi morale înalte pe care se întemeiază familia creştină, exigenţele paternităţii şi maternităţii responsabile. În acţiunea noastră ne călăuzim după ideea că alegerea metodelor naturale este o expresie a dragostei conjugale, după cum spunea fer. Ioan Paul al II-lea în Familiaris consortio, 11: „Raţiunea fiecărei metode naturale nu constă în mod simplu, în eficacitatea sau siguranţa biologică, ci în coerenţa cu viziunea creştină asupra sexualităţii, ca expresie a dragostei conjugale”.
Programul de curs este prezentat integral pe Ercis.ro. Costurile de cazare şi de masă vor fi asigurate. Persoanele care intenţionează să participe nu trebuie să fie neapărat cadre medicale, ci pot fi de orice profesie. Vă rugăm să vă anunţaţi participarea la acest curs până la 1 octombrie 2011, contactându-ne la: Asociaţia Familia şi Viaţa, Str. Ştefan cel Mare, nr. 228, Roman, telefon: 0233/742.505 (10.00-17.00), e-mail: afav_roman@hotmail.com. (semnează Asociaţia „Familia şi Viaţa” din Roman)
