Mii de copii îi vor oferi Mariei un trandafir de aur
28.09.2011, St. Paul (Catholica) - Mii de copii se vor reuni în Bazilica Sanctuarului naţional al Neprihănitei Zămisliri din Washington, D.C., luna viitoare, pentru a oferi Fecioarei Maria un „trandafir de aur” şi a se ruga înaintea Preasfintei Euharistii. Ei vor reprezenta copii din 140 de naţiuni care vor participa în 7 octombrie 2011 la a IX-a Oră Sfântă Euharistică a Copiilor, manifestare ce se desfăşoară anual la nivel mondial, şi care va fi transmisă în direct în lumea întreagă de Eternal World Television Network (EWTN). Arhiepiscopul Gregory Aymond de New Orleans va prezida principalul eveniment din Bazilică, organizat în colaborare de Copiii Euharistiei, programul pentru copii al Apostolatului Mondial de la Fatima, şi Asociaţia Copilăria Sfântă.
Potrivit unei declaraţii de presă, „Ora Sfântă reuneşte copii din întreaga lume în faţa Preasfântului Sacrament, pentru a mângâia Inima euharistică a lui Isus şi a se ruga pentru familiile din lume, misiune încredinţată lor de Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea de Crăciun adresată copiilor lumii, în 1994, la încheierea Anului Internaţional al Familiei”. Un număr tot mai mare de dieceze, parohii şi şcoli de pe fiecare continent participă la eveniment în fiecare an, după cum a declarat Connie Schneider, fondatoare şi preşedinte internaţional. Ea a adăugat: „Această Oră Sfântă globală îi reuneşte pe copiii noştri înaintea Inimii euharistice a lui Isus pentru a-i aduce mângâiere, după cum a cerut Îngerul Păcii la Fatima, şi pentru a se ruga pentru propriile noastre familii şi pentru familiile din lumea întreagă”.
