Sfinţirea noii biserici din Şăulia
28.09.2011, Blaj (Catholica) - Duminică, 25 septembrie 2011, Duminica a 18-a după Rusalii, parohia Şăulia din judeţul Mureş a sărbătorit sfinţirea noii biserici parohiale greco-catolice cu hramul Buna Vestire. Din încredinţarea Preafericirii Sale Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major şi Întâistătătorul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, sfinţirea noului lăcaş de cult a fost săvârşită de Preasfinţia Sa Vasile, Episcop al Eparhiei de Maramureş, aflăm de pe BRU.ro. În relatare se precizează că din sânul acestei comunităţi s-a ridicat primul Episcop al Eparhiei de Maramureş şi apoi Mitropolit al Bisericii Române Unite, Episcopul martir Alexandru Rusu.
Preasfinţitul Vasile a fost întâmpinat în faţa noii biserici de un sobor preoţesc şi de întreaga comunitate din Şăulia, în frunte cu pr. Claudiu Duda, parohul locului, fiind primit cu cuvinte de bun-venit adresate de către pr. Toader Dulău, protopopul locului, şi de către Ciprian Maier Mădărăşan, primarul Şăuliei. Au fost prezenţi la acest eveniment pr. Ioan Fărcaş, Vicar mitropolitan şi protopop de Blaj, părinţii protopopi de Iernut, Reghin, Târnăveni, Teaca, precum şi un numeros sobor de preoţi şi câteva sute de credincioşi din parohiile învecinate şi mai îndepărtate din judeţele Mureş, Alba, Harghita, Cluj, Sibiu. Alături de reprezentanţii Primăriei şi Consiliului local Şăulia au fost şi Marius Paşcan, prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu, membru al Senatului României, şi Ioan Vasu, primarul localităţii Râciu.
După sfinţirea bisericii, în altarul căreia au fost aşezate moaştele Sf. Venceslau, primul sfânt martir al popoarelor slave şi patron al Cehiei, Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată pe altarul ridicat în curtea bisericii, pentru a putea participa întreaga mulţime a credincioşilor. Răspunsurile la Sfânta Liturghie ce a urmat sfinţirii bisericii au fost date de corul parohiei Târgu-Mureş I, condus de pr. Flavius Miheţ. În cuvântul său din finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa Vasile a interpretat pasajul biblic al pescuirii minunate, evidenţiind mai întâi rolul Cuvântului lui Dumnezeu în profilarea şi apoi dezvoltarea personalităţii creştinului, şi apoi importanţa depăşirii superficialului şi a pseudo-valorilor promovate de societatea modernă, pentru a ajunge la „adevăratele comori”, cele de preţ atât în cer cât şi pe pământ.
După ce a apreciat truda parohului şi a credincioşilor depusă pentru înălţarea noii bisericii, Preasfinţia Sa a încheiat cu rugăciunea înţeleptului Solomon: „Ochii Tăi să fie deschişi zi şi noapte peste Casa aceasta, peste locul despre care ai zis că acolo va fi Numele Tău. Ascultă cererile servului Tău şi ale poporului Tău, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă şi iartă!” (4 Regi 6,20-21). Pr. paroh Claudiu Duda a adresat apoi, din partea sa şi a parohiei, un cuvânt de mulţumire Domnului şi tuturor celor care în numele Lui au contribuit la ridicarea bisericii. Toţi participanţii la eveniment au fost invitaţi la agapa fraternă oferită de gazde în Căminul Cultural din localitate. Slujba de sfinţire a bisericii şi celebrarea liturgică ce a urmat au fost transmise în direct de către Radio Maria.



