Itinerariul vizitei Papei în Benin
29.09.2011, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea va călători în Benin în noiembrie acest an pentru a semna exortaţia postsinodală a Adunării Speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor. Biroul de presă al Sfântului Scaun a dat publicităţii itinerariul călătoriei de trei zile a Papei în Africa de Vest, fiind vorba de a doua călătorie a actualului Pontif pe continentul negru. În 2009 a mers în Camerun şi Angola pentru a prezenta „instrumentum laboris” pentru acelaşi Sinod, ce a avut loc după un an.
Vineri, 18 noiembrie, Papa va pleca din Roma dimineaţa, pentru a ajunge la 3PM în capitala Beninului, Cotonou. Pe aeroportul internaţional Cardinal Bernardin Gantin va avea loc o ceremonie de primire, Sfântul Părinte urmând să ţină un prim discurs. Va vizita apoi Catedrala din Cotonou, unde va ţine un al doilea discurs. Sâmbătă, 19 noiembrie, Papa îşi va începe ziua celebrând Liturghia în capela Nunţiaturii Apostolice. La 9AM se va adresa autorităţilor politice şi reprezentanţilor religiilor mai importante din Benin, la palatul prezidenţial din capitală. După discurs se va întâlni cu preşedintele republicii, Yayi Boni.
Pontiful va merge apoi spre vest, pe coastă, în oraşul Ouidah, unde la 11.15AM va vizita mormântul Cardinalului Bernardin Gantin din capela Seminarului Sf. Gall. Se va adresa apoi preoţilor, seminariştilor, persoanelor consacrate şi laicilor în curtea Seminarului. La 12.15, Papa Benedict va vizita Bazilica Neprihănitei Zămisliri din Ouidah şi va semna exortaţia apostolică postsinodală a Sinodului pentru Africa. Se va adresa celor prezenţi. Întorcându-se la Cotonou, Papa va vizita la 5PM foaierul „Pace şi bucurie” al misionarelor carităţii din parohia Sf. Rota, adresându-se comunităţii. Se va întâlni cu unii dintre copiii de acolo. La 6.45PM se va adresa Episcopilor din Benin la sediul Nunţiaturii. Va lua apoi cina cu Episcopii.
Duminică, Pontiful va celebra de la ora 9AM Liturghia pe „Stadionul Prieteniei”, unde va prezenta Episcopilor exortaţia. Va ţine desigur predica. După Liturghie va conduce rugăciunea Angelus şi va rosti o scurtă alocuţiune. La amiază va lua masa cu membrii Consiliului Special pentru Africa al Secretariatului General al Sinodului Episcopilor şi cu anturajul papal, la Nunţiatură. Va pleca spre Roma de pe acelaşi aeroport, la 4PM, urmând să fie în Roma la 10PM.
