Reacţii mixte la propunerea de reformă a monarhiei britanice
16.10.2011, Londra (Catholica) - Biserica Catolică din Marea Britanie a avut reacţii mixte la planurile de reformă a legii de secole care împiedică monarhul britanic să fie catolic sau să se căsătorească cu un catolic. „Actul de Succesiune se numără printre legile nedrepte anti-catolice”, a declarat Peter Kearney, purtătorul de cuvânt al Episcopilor Catolici din Scoţia. Premierul britanic, David Cameron, a spus săptămâna aceasta că a scris celor 15 state care o recunosc pe regina Elisabeta drept cap al statului să revadă Actul de Succesiune (Act of Settlement), în vigoare din 1701. „Această regulă reprezintă o anomalie istorică – interzicând, de exemplu, căsătoriile cu cei de altă credinţă – şi nu credem că mai continuă să fie justificată”, scrie Cameron.
Propunerea de modificare nu ridică însă, bineînţeles, interdicţia ca un catolic să ajungă pe tron. Motivul este acela că, la încoronare, monarhul britanic devine automat Guvernatorul Suprem al Bisericii Angliei. „În timp ce repararea parţială este binevenită, continuarea interdicţiei ca un catolic să devină şeful statului rămâne un sectarism statal”, a declarat Kearney pentru CNA (CatholicNewsAgency). Premierul Cameron urmează să discute propunerea sa cu liderii Commonwealth-ului la o întâlnire ce va avea loc în Perth, Australia, la sfârşitul acestei luni. Deja premierul Canadei, Stephen Harper, s-a declarat în favoarea reformei.
Actul de Succesiune a apărut pentru a preveni ca descendenţii regelui catolic James al II-lea să ajungă pe tron. El a fost depus în „Glorioasa Revoluţie” din 1688, a susţinătorilor protestantului William şi ai fiicei celei mari, Mary, a lui James al II-lea. Aceasta s-a căsătorit cu William de Orange, devenind William al III-lea. În ultimii ani, acest Act a afectat mai mulţi membri ai familiei regale britanice. În 2001, lordul Nicholas Windsor, fiul cel mic al ducelui şi ducesei de Kent, a pierdut pentru totdeauna dreptul la succesiunea regală convertindu-se la catolicism. În 2008, Autumn Kelly, logodnica nepotului reginei, Peter Philips, a renunţat la catolicism în favoarea anglicanismului pentru a păstra micile şanse ale soţului ei de a ajunge rege (este al 11-lea în linia de succesiune la tron).
Premierul britanic mai are şi alte propuneri pentru reformarea monarhiei, printre care renunţarea la preferinţa dată moştenitorilor de sex masculin în faţa surorilor lor mai mari. „Cerem egalitatea de sex în toate aspectele vieţii şi este o anomalie că în regulile privind cea mai înaltă funcţie publică noi continuăm să sprijinim superioritatea masculină”, scrie Cameron.

Poate nu trebuie facuta o tarare intre sexe, dar sunt lucruri care ma depasesc.