LC: Cardinalul Roger Etchegaray despre curcubeul păcii
27.10.2011, Roma (Catholica) - În urmă cu (exact!!!) douăzeci şi cinci de ani, liderii mondiali ai religiilor au fost chemaţi de Papa Ioan Paul al II-lea la Assisi pentru a invoca pacea împreună şi fiecare în locurile şi conform propriilor tradiţii religioase. A fost un eveniment unic de acest gen, lipsit în acea vreme de referinţe istorice şi, de aceea, profetic. De atunci „spiritul de la Assisi” nu a încetat să sufle, deşi lumea este astăzi rănită în mai multe părţi de ciocniri, conflicte şi războaie. Agenţia SIR a stat de vorbă pe această temă cu unul dintre marii protagonişti ai evenimentului din Assisi 1986, Cardinalul Roger Etchegaray, care în acea vreme avea funcţia de preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, şi ca atare a fost chemat de Papa Ioan Paul al II-lea să colaboreze cu el la pregătirea acelui eveniment. Interviul, tradus de pr. Mihai Pătraşcu, a apărut preluat şi în revista Lumea Catholica, unde îl găsiţi integral. Mai jos doar primele două întrebări şi răspunsuri.
– Cum a încolţit în inima Papei Ioan Paul al II-lea ideea unei întâlniri de rugăciune pentru pace la Assisi?
– Înainte de toate trebuie să ne dăm seama de perioada istorică pe care Biserica şi omenirea o trăiau în urmă cu 25 de ani. Era perioada războiului rece, lumea era împărţită în două şi exista şi ameninţarea unui război nuclear. Era aşadar o perioadă foarte dură pentru responsabilii păcii. Papa Ioan Paul al II-lea era deja considerat un apostol al păcii, în plus anul 1986 fusese declarat de Naţiunile Unite an internaţional pentru pace. Exista astfel un concurs de circumstanţe. Dumnezeu face bine lucrurile şi le face în manieră neaşteptată. Îmi amintesc că un german, un protestant, Carl Friedrich von Weizsacker, un fizician de renume mondial, frate al preşedintelui de atunci al Federaţiei germane, i-a scris Papei cerându-i să convoace un „Consiliu mondial pentru pace”. Papa a citit cu multă atenţie scrisoarea aceea. În acea vreme eram preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, deci eram cel care în numele Papei urmărea pentru el şi împreună cu el toate problemele păcii şi dreptăţii.
Papa m-a chemat, mi-a arătat scrisoarea aceea şi mi-a cerut un sfat, spunându-mi că dorea să facă ceva. Împreună cu mine a chemat câteva zile mai târziu şi alţi doi preşedinţi de dicastere: pe responsabilul dicasterului pentru unitatea creştinilor, care în acea vreme era Cardinalul Johannes Willebrands, cu vicele său, pr. Duprey, doi mari apostoli ai ecumenismului; şi apoi pe responsabilul dicasterului pentru dialogul interreligios, Cardinalul Francis Arinze. Am avut cu Papa şi cu alţi colaboratori din Secretariatul de Stat multe întâlniri. Nu l-am mai văzut pe Papa atât de des ca în acele zile. S-a decis astfel să se organizeze o zi de rugăciune pentru pace, şi însuşi Papa a avut ideea de a o organiza la Assisi, oraşul Sfântului Francisc, oraş pe care Papa Ioan Paul al II-lea îl iubea foarte mult şi care i se părea locul potrivit pentru a primi o întâlnire de rugăciune cu liderii mondiali ai religiilor.
– Cum a fost primită iniţiativa?
– A fost o noutate: niciodată nu a mai existat o iniţiativă de acest gen. Era nevoie în acea vreme de multă îndrăzneală, aş spune aproape profetică, pentru a reuni la nivel mondial pe responsabilii religioşi. Preocuparea Papei încă de la început a fost aceea de a înţelege cum putea să invite pe liderii religioşi să se roage pentru pace evitând nu numai orice sincretism, ci şi orice aparenţă de sincretism. Era o mare problemă şi au existat în această privinţă multe reuniuni cu Papa pentru a găsi o formulă care apoi a dus la programul de la Assisi. Desigur, nu toţi au înţeles: ştiţi bine că au existat opoziţii nu numai din partea catolică ci şi din partea curentului integralist lefebvrian, care l-a acuzat pe Papa că consideră toate religiile egale.
