A şaptezecea aniversare a Operei Pontificale pentru Vocaţiile Sacerdotale (II)
08.11.2011, Vatican (Catholica) - Şaptezeci de ani în slujba unei misiuni de importanţă vitală pentru Biserică: promovarea vocaţiilor. Pentru a celebra această dată semnificativă în aceste zile Opera Pontificală pentru Vocaţiile Sacerdotale a organizat la Roma o întâlnire în cursul căreia ies în evidenţă date elocvente cu privire la munca desfăşurată în această perioadă: cea mai elocventă este creşterea vocaţiilor în diferite zone ale lumii. Cardinalul Zenon Grocholewski, prefect al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, din care face parte Opera, a acordat un interviu pentru L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro. Redăm în continuare ultima parte a interviului.
– Cum este structurată Opera şi câte persoane colaborează?
– Opera Pontificală pentru Vocaţiile Sacerdotale este condusă de un preşedinte şi de un vicepreşedinte, care sunt Cardinalul prefect respectiv secretarul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică. În schimb directorul coordonează mai direct munca de promovare a vocaţiilor la slujirea sacerdotală urmând indicaţiile din motu proprio „Cum nobis” şi din respectivele statute, precum şi ulterioarele regândiri în cadrul Operei şi sugestiile prezentate de congresele menţionate şi de Congregaţia pentru Educaţia Catolică. Directorul colaborează cu consultanţii care sunt aleşi de Papa pentru a ajuta Opera în misiunea sa specifică. După instituirea sa, în anul 1941, mulţi Episcopi au creat organisme asemănătoare în diferite ţări şi chiar şi în Dieceze, cu aceleaşi scopuri. Astfel s-a născut o reţea de colaborare în toată Biserica pentru a favoriza vocaţiile la slujirea sacerdotală. Această comuniune de intenţii se bazează pe rugăciunea corală care se înalţă din toată Biserica spre „stăpânul secerişului”. Îndeosebi, la nivel diecezan celulele de rugăciune pentru vocaţii au devenit sprijinul seminariilor, atât spiritual cât şi material.
– În ce mod reuşiţi să implicaţi şi Diecezele răspândite în diferitele continente?
– De la Operă se aşteaptă un sprijin continuu care nu a dispărut niciodată în decursul acestor şaptezeci de ani. El se concretizează, în mod deosebit, în timpul vizitelor ad limina apostolorum pe care Episcopii din lume o fac la fiecare cinci ani. Tocmai cu această ocazie ei se întâlnesc cu Congregaţia pentru Educaţia Catolică. Tema vocaţiilor la slujirea sacerdotală şi a formării în seminarii au mereu un loc privilegiat în timpul acestor întâlniri. Responsabilii Operei oferă slujirea lor în timpul reuniunilor continentale precum şi în întâlnirile naţionale şi diecezane, participând la congresele care se desfăşoară pentru a aprofunda temele referitoare la pastoraţia vocaţională. În afară de aceasta, Opera Pontificală pentru Vocaţiile Sacerdotale are o colaborare preţioasă – în afară de congregaţiile călugăreşti născute pentru acest scop, cum ar fi Rogaţioniştii, Apostolinele, Vocaţioniştii, Sacerdotes Operarios şi altele – şi în Serra International, asociaţie de laici întemeiată în Statele Unite ale Americii şi inspirată de fericitul Junipero Serra, pentru a promova vocaţiile la slujirea sacerdotală în Bisericile locale.
– Atunci când se vorbeşte despre vocaţii vin în minte imaginile seminariilor aproape goale în multe ţări din Occident. Care sunt după părerea dumneavoastră motivele acestei crize?
– Înainte de toate trebuie spus că numărul seminariştilor este global în creştere continuă, mai ales în Africa, în Asia şi în multe naţiuni din America Latină. Desigur, criza în ţările occidentale nu constă în faptul că Isus Cristos, Mare Preot, nu mai cheamă la slujirea sacerdotală, că El a uitat de turma sa. Ea este cauzată în mod deosebit de dificultăţile persoanelor, în condiţiile actuale, de a auzi glasul său şi de a-l urma, precum şi de lipsa de ajutor corespunzător pentru a descoperi vocaţia la preoţie şi pentru a o realiza curajos zi după zi. Motivele crizei sunt deci multiple. Pe de o parte, secularizarea vieţii moderne, scăderea angajării creştine a familiilor – nu întâmplător vocaţiile se nasc mai ales în locuri cu viaţă creştină solidă – dar şi influenţa anumitor critici, alimentate de mass-media, faţă de Biserică şi faţă de preoţi. Fără a uita stilul haotic de viaţă, sufocat de influenţa predominantă a mijloacelor de comunicare, cum ar fi ziarele, radioul, televiziunea, internetul, în care lipseşte spaţiul pentru tăcere, reflecţia, rugăciunea.
Pe de altă parte, aşa cum am spus, criza provine din lipsa de ajutor, adică din slăbiciunea promovării vocaţionale. În această perspectivă se situează, după părerea mea, mai ales claritatea scăzută, în anumite locuri, cu privire la identitatea preoţiei ministeriale şi la necesitatea ei absolută pentru viaţa Bisericii şi pentru misiunea ei. Nu se percepe adesea distincţia substanţială dintre preoţia ministerială şi apostolatul laicilor, adică actualizarea preoţiei comune a credincioşilor. De aici aproape proverbiala „clericalizare a laicilor” şi respectiva „secularizare a clericilor”. Oricum, preotul secularizat cu siguranţă nu atrage, ci mai degrabă descurajează. Aceste probleme – alături de rugăciune şi de conştiinţa potenţată a responsabilităţii tuturor – trebuie să fie tratate în mod serios dacă se vrea întărirea în mod corespunzător a promovării vocaţiilor sacerdotale.
– Vocaţia uneori se naşte din caracterul exemplar al unui model. Cât influenţează mărturia celor consacraţi?
– Exemplul preoţilor este fundamental. Papa Benedict al XVI-lea la începutul pontificatului său, vorbind clerului din Valle d’Aosta, a afirmat pe bună dreptate că tinerii sunt atraşi nu de preoţi obosiţi, ci de preoţi plini de entuziasm în slujirea lui Cristos şi a fraţilor. Avem nevoie de preoţi sfinţi, care înţeleg până la capăt menirea lor de preoţi şi misiunea lor fascinantă.
