Întâlnire despre pastoraţia migranţilor la Şumuleu Ciuc
16.11.2011, Iaşi (Catholica) - Lucrările celei de-a II-a Întâlniri Naţionale a Responsabililor Diecezani şi Eparhiali cu Pastoraţia Migranţilor s-au desfăşurat la Centrul de spiritualitate „Jakab Antal” din Şumuleu Ciuc între 10 şi 12 noiembrie 2011. Întâlnirea a avut loc la iniţiativa Preasfinţitului Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, responsabil cu pastoraţia migranţilor în cadrul Conferinţei Episcopilor din România.
Lucrările au debutat în seara zilei de 10 noiembrie cu o prezentare de ansamblu a problemei migranţilor făcută de Preasfinţitul Petru Gherghel, o preocuparea permanentă şi urgentă a întregii Biserici Catolice, cât şi a Bisericii locale din România. Au urmat prezentările participanţilor: pr. Iosif Dorcu (Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, secretarul comisiei), pr. Pavel Butnariu (Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti), pr. Anton Jitaru (Episcopia Romano-Catolică de Oradea), pr. Ioan Mătieş (Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla), pr. Iulian Filip (Episcopia Romano-Catolică de Timişoara), pr. Markus Andras (Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia), pr. Borota Otto şi pr. Jakab Norbert (Episcopia Romano-Catolică de Satu Mare) şi pr. Robert Trubiansky (Eparhia Greco-Catolică de Lugoj). Prima şedinţă a întâlnirii s-a încheiat cu celebrarea Vesperelor în limba latină din sărbătoarea Sfântului Leon cel Mare.
A doua zi a debutat cu cântarea Laudelor de dimineaţă, în capela aceluiaşi aşezământ. La ora 9.00 a avut loc prima şedinţă a zilei. La început, pr. Iosif Dorcu a dat citire procesului verbal încheiat la prima întâlnire, care s-a desfăşurat la Traian (Neamţ), în noiembrie 2009. A urmat o scurtă reflecţie, în care s-a făcut o evaluare a pelerinajului religios, în special a pelerinajului în Ţara Sfântă. PS Petru Gherghel a prezentat mesajului Papei Benedict al XVI-lea pentru Ziua Migrantului şi Itinerantului 2012, cu titlul „Migraţiile şi noua evanghelizare”. De la ora 11.00 pr. Cesare Lodeserto a arătat necesitatea implicării Bisericii Catolice în noile realităţi care privesc migraţia persoanelor din est spre vest. Discursul părintelui a fost apreciat de toţi cei prezenţi şi a fost urmat de nenumărate întrebări. La ora 12.30, participanţii au celebrat Sfânta Liturghie în sanctuarul Maicii Domnului din Şumuleu Ciuc.
După-amiază s-au reluat lucrările. Mai mulţi participanţi au expus diferite teme şi preocupări. Au urmat discuţii şi propuneri: o atenţie pentru imigranţii chinezi (Iaşi şi Timişoara), o mai adecvată pastoraţie pentru studenţii străini, problema copiilor străzii, apariţia unei capele în aeroportul din Cluj-Napoca. Drept concluzii ale acestei întâlniri, s-ar putea sublinia: continuarea prezentării mesajului Sfântului Părinte, în propriile Dieceze şi Eparhii, şi celebrarea celei de-a 98-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului (15 ianuarie 2012); o mai mare atenţie pentru cei plecaţi la muncă în afara ţării, prin prezenţa în mijlocul lor a multor preoţi responsabili cu pastoraţia migranţilor; o grijă deosebită pentru asistenţa pastorală pentru etnicii romi sau ţigani, prezenţi în diferite dieceze şi eparhii din ţară; căutarea unor noi modalităţi de evanghelizare adecvate pentru alte grupuri de migranţi, cum ar fi transportatorii internaţionali.
De asemenea grija pentru păstrarea unităţii în cadrul familiilor afectate de fenomenul migrator, familia fiind şcoala, prin excelenţă, a credinţei; o intensificare a grijii pentru pastoraţia studenţilor din diferite centre universitare din România; promovarea pelerinajelor religioase ca metode de evanghelizare; participarea, din partea Bisericii din ţara noastră, la diferite congrese şi simpozioane internaţionale destinate intensificării şi lărgirii metodelor de promovare a noii evanghelizări;o pregătire adecvată pentru persoanele care intenţionează să emigreze în diferitele ţări ale Europei şi o grijă deosebită pentru tinerii emigranţi. S-a preconizat o nouă întâlnire pentru toamna anului 2012. (După materialul semnat de pr. Iosif Dorcu pentru Ercis.ro)
