150 de ani de la începerea evanghelizării Beninului
20.11.2011, Cotonou (Catholica) - Astăzi, în solemnitatea lui Cristos lui Rege, Sfântul Părinte a concelebrat Euharistia cu peste 200 de Episcopi africani şi aproximativ o mie de preoţi pe „Stadionul prieteniei” din Cotonou. Printre cei prezenţi a fost şi Thomas Yayi Boni, preşedintele Beninului, precum şi alte personalităţi reprezentând diverse instituţii, dar şi 30.000 de pelerini nu doar din Benin ci şi din Nigeria, Togo, Ghana şi Burkina Faso. Liturghia s-a desfăşurat în limbile latină, franceză, mina, yoruba, dendi, portugheză şi engleză.
„Este o mare bucurie pentru mine să vizitez pentru a doua oară iubitul continent african, venind la voi, în Benin, pentru a vă aduce un mesaj de speranţă şi de pace”, a spus Pontiful în predică. „Celebrarea noastră euharistică, în solemnitatea lui Cristos Rege, este o ocazie de a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru cei 150 de ani trecuţi de la începutul evanghelizării Beninului; este de asemenea o ocazie pentru a ne exprima recunoştinţa faţă de a doua Adunare Specială pentru Africa a Sinodului Episcopilor.” S-a referit apoi la Evanghelia zile, „care ne spune că Isus, Fiul Omului, ultimul judecător al vieţilor noastre, a dorit să apară celor înfometaţi şi însetaţi ca un străin, ca unul dintre cei goi, bolnavi sau închişi, dintre cei care suferă sau sunt proscrişi; cum îi tratăm pe ei va fi luat ca modalitate de a-l trata pe însuşi Isus. Nu vedem aici o simplă exprimare literară, o simplă metaforă. Întreaga existenţă a lui Isus este un exemplu în acest sens. […] El care nu a avut unde să îşi plece capul, a fost condamnat la moartea pe cruce. Acesta este Regele pe care îl celebrăm!”
A admis: „Fără îndoială, aceasta poate părea descumpănitor pentru noi. Astăzi, ca acum două mii de ani, obişnuiţi să vedem semnele de regalitate în succes, putere, bani şi pricepere, găsim greu de acceptat un astfel de rege, un rege care se face slujitorul celor mici, cel mai umil, un rege al cărui tron este crucea. Şi totuşi, Scriptura ne spune că prin aceasta se revelează gloria lui Cristos; în umilinţa existenţei Sale pământeşti se găseşte puterea Sa de a judeca lumea. Pentru El a domni înseamnă a sluji! Şi ce ne cere este să îl urmăm, să slujim, să fim atenţi cu cei care plâng, cu săracii, cu cei slabi, cu cei marginalizaţi. Botezatul ştie că decizia de a-l urma pe Cristos presupune mari sacrificii, uneori chiar jertfa propriei vieţi. Dar, după cum ne aminteşte Sf. Paul, Cristos a învins moartea şi ne ia cu El în învierea Sa. Ne introduce într-o lume nouă, a libertăţii şi bucuriei. Astăzi ne leagă încă atâtea cu lumea trecutului, atâta temeri ne ţin prizonieri şi ne împiedică să ducem o viaţă liberă şi fericită. Să îl lăsăm pe Cristos să ne elibereze de lumea trecutului!”
Pontiful a reluat apoi tema aniversării: „Acum o sută şi cincizeci de ani crucea lui Cristos a fost ridicată în ţara voastră, iar Evanghelia a fost proclamată pentru întâia oară. […] Fiecare dintre cei ce au primit acest minunat dar al credinţei, acest dar al întâlnirii cu Cristos înviat, simte nevoia de a-l proclama la rândul său către ceilalţi. […] Iar această datorie este mereu urgentă! După 150 de ani, mulţi sunt cei care încă nu au auzit mesajul mântuirii aduse de Cristos! Mulţi sunt de asemenea cei care ezită să îşi deschidă inimile faţă de Cuvântul lui Dumnezeu! Mulţi sunt cei cu credinţa slabă. […] Biserica din Benin a primit mult de la misionarii săi: ea trebuie la rândul ei să poarte acest mesaj de speranţă la oamenii care nu îl cunosc sau nu îl mai cunosc pe Isus Cristos. […] Creştinul este un neobosit constructor de comuniune, pace şi solidaritate, daruri pe care Isus însuşi ni le-a dat. Fiindu-i fideli Lui, noi cooperăm la împlinirea planului lui Dumnezeu de mântuire a umanităţii. Vă îndemn de aceea să vă întăriţi credinţa în Isus Cristos, să fiţi cu adevărat convertiţi în El. Doar El ne dă adevărata viaţă şi poate să ne elibereze de toate temerile noastre. […] Fie ca Isus Cristos să vă dea tăria să trăiţi ca şi creştini şi să găsiţi căile de a transmite cu generozitate noilor generaţii ceea ce aţi primit de la părinţii voştri în credinţă!”
